Icoanele cu Preacurata Fecioară Maria

           

            Din punct de vedere teologic, icoana Maicii Domnului o reprezintă pe prima ființă umană care a realizat scopul întrupării: îndumnezeirea omului. Această reprezentare este în opoziție cu icoana lui Hristos, fundamentele tuturor iconografiilor, care il reprezintă pe Dumnezeu care devine om.

Descriere si simboluri

           Iconografi din toate timpurile au încercat să o prezinte pe Maica Domnului cât mai frumoasă, blândă, demnă și slavită pe cât au fost ei de capabili. Uneori au pictat-o mâhnită și uneori îndurerată, dar întotdeauna plină de tărie spirituală și de înțelepciune.

            Doamna Preacurată este prezentată intotdeauna cu capul acoperit cu o năframa, care îi cade pe umeri, conform cu tradiția iudaică din acele vremuri. Această năframă sau acoperamânt de cap este, de obicei, roșu pentru a simboliza suferința și sfințenia astfel obținută. Sub aceasta năframă, hainele îi sunt albastre, simbolizând umanitatea Maicii Domnului.

             Sunt pictate si trei stele, una pe frunte și câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului. Aceste stele simbolizează fecioria. Maica Domnului a fost fecioară înainte, în timpul sarcinii și după Nașterea Domnului. Aceste trei stele mai sunt si simbolul Sfintei Treimi. Uneori, a treia stea este acoperită de chipul Mântuitorului Copil, a doua persoană a Sfintei Treimi.

                                               Tipuri de icoane ale Maicii Domnului

             În aceasta icoană nu mai este al subiect, in afara Mantuitorului, care este pictat cu tot atâta dragoste și tot atât de des ca și Maica Domnului. Există cinci tipuri principale de Icoane ale Maicii Domnului în iconografia ortodoxă:

    1. Călăuzitoarea; Hodigitria – în acest tip, Pururea Fecioară Maria il tine pe Mântuitor și arată spre El, ca o calauză spre Dumnezeu și spre mantuire.
    2. Mila Afectuoasa; Eleusa – în acest tip de icoană, Maica Domnului il tine pe Fiul Ei, care își tine fata indreptata spre ea si are cel putin o mana în jurul gâtului ei sau al umărului. Maica Domnului simbolizeaza Biserica, astfel aratand deplinatatea iubirii dintre Dumnezeu si om, o iubire care nu poate fi obtinuta decat cu intermediul unui apropiat al Bisericii, in acest caz Maica Domnului.
    3. Dulcea-sarutare; Glikofilusa - este o varianta a Eleusei, in care Pruncul are fata lipită de a Maicii, într-un gest de mare tandrețe.

    4. Milostiva, Panakranta – în acest tip, Fecioara Maria este așezată pe un tron regal cu Pruncul Iisus în poală, împreună prinvind in fata. Tronul simbolizeaza gloria regala, ea singura este perfecta printre fiintele nascute pe pamant. Conform invataturilor celui de-Al Patrulea Sinod Ecumenic, ea veghează împreună cu Hristos asupra destinelor lumii.
    5. Mijlocitoarea, Agiosortissa – Fecioara Maria este singură, din profil, cu mâinile ridicate sub formă de rugăciune. Ea privește spre stânga, de obicei spre o icoană separată cu Mântuitorul Iisus Hristos. O altă variantă este icoana Maicii Domnului "Loc de scapare" (gr. H Παναγία η Καταφυγή). Este totusi de mentionat ca icoanele in care Maica Domnului este singură, fara Pruncul Iisus, sunt mai degraba rare in Ortodoxie, considerandu-se adesea ca prezența Pruncului în brațele Maicii Domnului este o caracteristica esentiala a icoanelor mariale.
    6. Rugătoarea - Oranta sau Platitera, Panagia, Doamna Semnului - în acest tip de icoană, Fecioara Maria este prezentată cu mâinile desfăcute și cu Iisus Prunc desenat intr-un cerc peste pantecele ei. "A semnului" face trimitere la cuvintele lui Isaia 7:14, "Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel."
    7. Maica Domnului "Galaktotrofusa" - este o reprezentare în care Pruncul se hraneste de la sânul Maicii Domnului.

          Calendarul Bisericii Rusiei, unde iconografia Maicii Domnului este deosebit de dezvoltata, mentioneaza 260 de icoane ale Fecioarei Maria care sunt cunoscute pentru minuni si care sunt celebrate liturgic. Mineiul lui Serghie de Radonej prezinta 700 de icoane ale Maicii Domnului.

               Și in calendarul Bisericii grecesti sunt prezentate cateva zeci de icoane ale Maicii Domnului, fără a socoti alte cateva zeci de icoane facatoare de minuni celebre de la Muntele Athos.

              Tradiția îi atribuie Sfantului Apostol Luca cinstea de a fi pictat prima icoana a Maicii Domnului. Se cunosc trei tipuri de icoane pictate de el: "Umilenie" (Doamna noastră a Afecțiunii), "Hodigitria" (Cea care ne arata calea) si al treilea tip, fără Prunc sau rugându-se Pruncului Iisus. (Informatiile despre al treilea tip sunt confuze).

Tradiții de Izvorul Tămăduirii

        Biserica Ortodoxă praznuiește în prima vineri după Paști sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care este închinată Maicii Domnului și în care credincioșii vin la biserică pentru a lua apă sfințită care poate fi baută tot anul, cunoscută și sub numele de Agheasma Mică.

         Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută in calendar in vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea ce urmează după Paște.
Sarbatoarea se refera la vindecarea unui orb dupa ce Fecioara Maria i-a spus imparatului bizantin Leon I sa-l duca sa se spele cu apa dintr-un izvor de langa Constantinopol. Ulterior, pe acel loc, imparatul Leon a ridicat o biserica, aceasta primind hramul "Izvorul Tamaduirii".
        Traditia spune ca imparatul Leon (457 - 474), pe cand era tanar, inca neincoronat, se plimba printr-o gradina din apropierea vechii cetatii bizantine. Acolo ar fi intalnit un batran orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu si Invierea Fiului Sau. Dupa un timp, batranul l-ar fi rugat pe imparat sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Tanarul Leon a cautat in jur un izvor, dar nu a gasit. In momentul acela, insa, Maica Domnului i-a spus: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati". Asa a gasit viitorul imparat un izvor din care a dat sa bea orbului si l-a spalat pe fata. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: "Maica Domnului, esti aici! Te-am gasit."

         Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Agheasma Mica.
          După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși, în timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin agheasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rău. 
         În unele zone ale ţării, în această zi se mai practică „Jurământul juvenil”. Ceremonia  se face în fiecare an în ziua praznicului Izvorul Tămăduirii între tineri cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, pe criterii de prietenie, de afinitate sufletească şi de sex. Tinerii trebuie să împlinească mai multe momente rituale, să-şi jure loialitate şi să facă schimb de obiecte cu valoare sentimentală: un colac, un vas de lut sau o lumânare.
            Tradiţia numită  înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au  împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.   

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Citeste mai mult: adev.ro/nmtxgg

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Citeste mai mult: adev.ro/nmtxgg

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Citeste mai mult: adev.ro/nmtxgg

Buna Vestire - cea mai buna veste

Serbată în fiecare an la data de 25 martie, Buna Vestire conţine în sine în mod virtual toate praznicele creştine. Odată cu acest eveniment se inaugurează "plinirea vremii" (Gal. 4, 4)şi se descoperă "taina cea din veci ascunsă" (Efes. 3, 9), după expresiile pauline. Buna Vestire este socotită o sărbătoare a Maicii Domnului, dar ea este şi praznicul Întrupării Domnului din Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu prin "umbrirea" Duhului Sfânt şi, în acest sens, începutul iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

Una din cele mai vechi sărbători dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din seminţia lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Felul în care arhanghelul îi vesteşte acest lucru este inedit. Mai întâi o întâmpină pe Fecioara Maria prin cuvintele: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!" (Lc. 1, 28). Bucuria pe care i-o vesteşte trimite la bucuria prezenţei lui Dumnezeu, ce caracterizează mesajul evanghelic şi care este opusă tristeţii păcatului. Motivul alegerii divine nu ne este relatat şi, deşi Evangheliile nu ne spun nimic cu privire la trecutul Preasfintei Fecioare, din tradiţia orală, consemnată din vechime la Iuliu Africanul (sec. II), în evangheliile apocrife, în unele scrieri patristice şi în imnografia Bisericii, aflăm câteva amănunte care completează imaginea despre Maica Domnului şi care justifică oarecum cuvintele îngerului. Astfel, aflăm că ea s-a născut în urma rugăciunilor părinţilor ei Ioachim şi Ana, că a fost închinată Templului, unde a şi petrecut de la 3 la 15 ani, că în Templu a trăit în rugăciune, curăţie şi studiu etc. Deşi fericită de arhanghel, Maica Domnului se miră în sine de felul în care este abordată: "Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?" (Lc. 1, 29). Mesajul pe care îngerul îl transmite în continuare îi vesteşte că felul adresării iniţiale îşi are temeiul în faptul că ea a aflat bunăvoinţă (har) înaintea lui Dumnezeu şi că a fost aleasă să zămislească pe Fiul lui Dumnezeu (Fiul Celui Preaînalt), pe Mesia cel aşteptat (Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său). Dovedind maturitate spirituală şi multă smerenie, Maica Domnului cere explicaţii: "cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" (Lc. 1, 34). Atunci i se descoperă faptul că zămislirea va fi prin pogorârea Duhului Sfânt, iar ca semn îi vesteşte zămislirea Elisabetei, care era stearpă. În urma acestui dialog, Maica Domnului se supune alegerii divine rostind: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Lc. 1, 38).

Fiat-ul Fecioarei şi recrearea lumii

Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, dar acesta nu forţează libertatea omului, de aceea este necesară şi participarea acestuia. Este vorba de acea sinergie sau împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea. Dacă acest lucru este valabil pentru fiecare persoană, care este un microcosmos, el poate fi urmărit şi la scara mai mare a iconomiei mântuirii lumii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Chiar momentul Întrupării nu se petrece fără acordul Fecioarei Maria. Acel fiat (Fie mie după cuvântul tău! - Lc. 1, 38), pe care îl rosteşte Preacurata arhanghelului, acum la Buna Vestire, aminteşte de fiat-ul din cartea Facerii de la crearea lumii (Şi a zis Dumnezeu să fie... - Fac. 1, 3). Astfel, dacă Dumnezeu creează omul fără participarea acestuia din urmă, nu îl mântuieşte decât cu participarea lui. Practic, fără acest fie al Fecioarei Maria, Întruparea nu era posibilă. Recrearea lumii (palinghenesia, cf. Mt. 19, 28) începe prin Întrupare, iar acordul pe care Fecioara Maria îl exprimă reprezintă participarea umanităţii la această lucrare.

Începutul mântuirii şi arătarea Tainei celei din veac

Deoarece acum Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni, Buna Vestire este rădăcina sau temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în cadrul anului bisericesc derivă din ea. În acest sens, putem afirma că toate celelalte praznice sunt cuprinse virtual în praznicul Bunei Vestiri, sau că praznicul de astăzi este "început" al tuturor celorlalte. Acum "taina cea din veci ascunsă" (Efes. 3, 9, Col. 1, 26; Rom. 16, 25), cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel, adică felul în care Dumnezeu va răscumpăra pe omul căzut în păcat, nu numai se descoperă, ci şi începe să se înfăptuiască prin zămislirea dumnezeiescului Prunc. Acest adevăr este surprins extraordinar de imnograf în troparul sărbătorii: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

O întreită bună vestire

Pornind de la etimologia cuvântului evangelion (veste bună), textul din Luca I, 26-56, suportul biblic al sărbătorii, este socotit de exegeţi o "evanghelie în Evanghelie", descoperind o întreită bună vestire: către, de la şi despre Maica Domnului. În primul rând, este o bună vestire către Maica Domnului, ca una ce a fost aleasă de Dumnezeu pentru ca Persoana dumnezeiască a Fiului să ia trup omenesc din ea. Beneficiara acestei veşti extraordinare a pogorârii lui Dumnezeu este, în primul rând, Maica Domnului. Ea este cea aleasă să participe la taina iconomiei mântuirii într-un chip unic, zămislind trupeşte fără tată de la Duhul Sfânt, pe Fiul cel născut din veac fără mamă. Vestea cea bună către ea, este tocmai această intimitate extraordinară cu Persoana Fiului Care îşi ia trup din ea situaţie care o face unică şi justifică titlul de "Născătoare de Dumnezeu". Zămislind pe Fiul, doar în Maica Domnului "ca niciodată, inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă" (Acatistul Rugului Aprins). Pe de altă parte, este o bună vestire şi de la Maica Domnului. Evanghelistul Luca este singurul care redă evenimentul Bunei Vestiri, convorbirea Sfintei Fecioare cu Elisabeta, rudenia sa, precum şi imnul Maicii Domnului. De unde ştia Sfântul Evanghelist Luca aceste date? Ce izvoare a folosit pentru Evanghelia sa? Exegeţii sunt astăzi de acord că una din sursele Sfântului Luca pe care le-a cercetat "cu de-amănuntul" (Lc. 1, 3) a fost şi Sfânta Fecioară Maria. Numai din gura ei putea afla aceste lucruri autorul Evangheliei a III-a. Nu în ultimul rând, avem astăzi şi o bună vestire despre Maica Domnului. Textul Sfântului Luca, deşi nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuşi câteva date suficiente pentru a schiţa portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngereşti, se tulbură, notează Evanghelistul, de "cuvântul" solului ceresc, iar nu de apariţia sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate duhovnicească, precum şi de smerenie. Imnul pe care îl rosteşte la întâlnirea cu Elisabeta (Lc. 1, 46-55) ne arată deplina sa formaţie biblico-teologică.

Sărbătoare dedicată Maicii Domnului cu ţinere din secolul al IV-lea

Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum este numită în popor pe filieră slavonă, este unul din cele mai vechi praznice dedicate Maicii Domnului, fiind de timpuriu confirmat în vechi documente. Astfel, se cunoaşte faptul că în sec. IV-V s-a zidit o biserică la Nazaret pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit vestea arhanghelului despre naşterea dumnezeiescului Prunc. Data sărbătorii a variat la început. În vechime ea a fost prăznuită la 5 ianuarie sau, local, mai ales în Apusul Europei, la 18 decembrie. În Răsărit, data serbării s-a generalizat la 25 martie, odată cu stabilirea datei de 25 decembrie pentru praznicul Naşterii Domnului. În Apus, acest lucru se întâmplă abia în secolul al XI-lea. Aşadar, Buna Vestire este aşezată exact cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, întrucât acum S-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecele Fecioarei. De aceea, în Apus praznicul se numeşte Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptionis Christi). Acest lucru confirmă faptul că la început sărbătorile Maicii Domnului erau, în forma lor primară, praznice ale Mântuitorului. Dintre omiliile celebre la acest praznic, precum şi dintre comentariile la textul din Luca 1, 26-55, amintim: omilia patriarhului Proclu al Constantinopolului (sec. V), omilia episcopului Vasile al Seleuciei, tâlcuirile Sfântului Maxim Mărturisitorul la acest praznic cuprinse în Viaţa Maicii Domnului (lucrare păstrată doar în limba georgiană), omilia Sfântului Grigorie Palama, comentariile Sfântului Teofilact al Bulgariei la textul lucanic, tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la cântarea Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este considerata de mai multi teologi drept "Pastele verii", fiind sarbatoarea cea mai cunoscuta in popor din acest anotimp si cea mai importanta din cele inchinate Nascatoarei de Dumnezeu. In aceasta zi, ortodocsii si romano-catolicii sarbatoresc atat moartea si ingroparea, cat si invierea si inaltarea la cer a Maicii Domnului.

Asemanarile dintre cele doua mari praznice imparatesti sunt exprimate in modul cel mai evident la nivel liturgic. In acest sens, Maica Domnului este singura dintre Sfintii Bisericii Ortodoxe care are o randuiala liturgica a punerii in mormant asemenea cu cea a Mantuitorului Iisus Hristos.

Credinciosii care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului retraiesc parca o noua Sambata Mare din Saptamana Patimilor. In biserica se canta imne precum Prohodul si Binecuvantarile Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat in procesiune imprejurul locasului de cult.

Frati crestini,
Imparatului David, imbolnavindu-i-se un copil, la care tinea mai mult ca la oricare altul, ne spune Sfanta Carte ca "s-a rugat Domnului pentru copil, a postit si ducandu-se deoparte a petrecut noaptea intins pe pamant”. Intr-un tarziu, ducandu-se la el batranii casei, ca sa-l ridice de la pamant, el n-a voit si nici n-a mancat paine cu ei...

Dupa sapte zile a murit copilul, dar curtenii imparatului se temeau sa-i spuna ca i-a murit baiatul. Caci ei isi faceau urmatoarea socoteala: "Cand copilul era inca viu si noi il mangaiam, el nu ne baga in seama; cum sa-i spunem acuma: a murit copilul! Se poate sa-si faca lui un rau mare”.

Dar pe cand ei stateau mahniti, cu astfel de soapte pe buze, David a priceput ca trebuie sa fi murit copilul. Si atunci a intrebat: "A murit copilul?” - "A murit" - i-au raspuns curtenii.

La auzul acestei vesti, imparatul s-a sculat de la pamant, s-a inmiresmat cu mirodenii, si-a schimbat hainele si s-a dus in Casa Domnului, sa se roage. Apoi intorcandu-se acasa a cerut sa i se dea paine si a mancat.

Atunci i-au zis curtenii: "Ce va sa zica asta ? Cand copilul era inca in viata, ati postit, ati plans, si n-ati dormit, iar dupa ce copilul a murit, v-ati sculat, ati mancat si ati baut?”
- "Cata vreme copilul era viu - raspunse David - am postit si am plans, caci socoteam: cine stie? Poate ma va milui Domnul si va trai copilul. Iar acuma el a murit: la ce sa mai postesc? Il mai pot eu oare intoarce? Eu ma voiu duce la el, iar el nu se va mai intoarce la mine” (Vezi II Regi XII, 15-23).

Frati crestini,
La fel vedem ca s-a intamplat si cu Maica Domnului. Putem spune ca, atata timp cat Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pe pamant, ea mereu a avut de purtat o cruce a durerilor, vazand toate umilirile, batjocoririle si rastignirea chiar a Fiului ei iubit. Ea a fost indurerata, cand nu mult dupa nastere a trebuit sa fuga in Egipt, din pricina lui Irod. Ea a avut de indurat apoi, la fel cu Fiul ei, toate vrajmasiile fariseilor si ale vamesilor. Si ea statea ca sfasiata, cu inima strapunsa ca de o sabie, atunci cand Fiul ei, rastignit, isi dadea duhul...

Dupa ce a plecat insa din aceasta lume, dupa Inaltarea Sa la ceruri, nu mai apare Maica Domnului atat de indurerata. Ba din contra, ea era aceea care revarsa curaj si mangaiere, chiar si in sufletele apostolilor...

Dupa Inaltarea Domnului, ea stiind in afara de suferinti pe Fiul ei, inima ei nu mai avea decat o singura dorinta, ca si ea sa se pregateasca sa mearga la Fiul ei si la Dumnezeul nostru al tuturor. Grija ei acuma era ca pentru o calatorie, la sfarsitul careia stia ca se va intalni cu Fiul ei iubit... Si atunci, restul zilelor pe care ea le-a mai trait dupa plecarea Domnului nostru Iisus Hristos la Dumnezeu Tatal, nu a mai fost un timp de intristari, ci de sfinte dorinti, de pregatiri de a se intalni cu Fiul ei. De aceea ea mereu era in legatura cu sfintii apostoli, incurajandu-i pe ei in lupta ce aveau de dus pentru raspandirea credintei crestine in toata lumea.

Nu cu mult timp insa inainte de adormirea ei intru Domnul, a chemat prin sfintii ingeri, pe toti sfintii apostoli, ca pentru o ultima bucurie pamanteasca a ei, si pentru a le impartasi binecuvantarea ei din urma. Si au venit toti sfintii apostoli, afara de Sfantul Toma, care a sosit dupa ce o inmormantasera in gradina Ghetimani. Atunci el, mahnit ca n-a fost si el prezent inainte de adormire, ca si ceilalti apostoli, a rugat cu lacrami pe toti ca sa-i deschida mormantul si sa sarute si el dreapta Maicii Domnului. Si ruga i s-a implinit. Dar mare le-a fost lor mirarea si frica, vazand racla goala!... Domnul nostru Iisus Hristos, inaltase si trupul Maicii Sale de pe pamant. Si asa, prin aceasta intarziere a Sfantului Apostol Toma s-a facut stiut tuturor, ca Maica Domnului e in ceruri si cu trupul ei cel sfant. Mari sunt tainele lui Dumnezeu, caci si de data aceasta, intarzierea lui Toma, e pentru noi o noua marturie de Dumnezeirea credintei noastre.

Frati crestini,
In chip sigur, mergem si noi catre sfarsitul acestei vieti pamantesti. Nimeni nu ramane vesnic pe pamant, toti murim. Si dupa cum spunea cineva: de-am fi langa leaganul unuia care de curand s-a nascut, si ne-am pune intrebarea, ce va fi el, la toate vom raspunde cu indoiala. Va fi el medic vestit? - Poate. Va fi el conducator de popoare?- Poate. Va fi bogat? - Poate. Nimic din toate acestea nu stim sigur. Numai de un singur lucru insa suntem siguri. El va muri.

De aceea, fratilor, aceasta stiind-o cu totii, se cere ca sa ne pregatim pentru aceasta. Si asa precum facem pregatiri pentru cele mai mici calatorii ale noastre, la fel se cere ca si pentru aceasta mare si sigura calatorie a noastra din urma, sa ne pregatim.

Unii pleaca inainte de noi, desi sunt mai tineri, altii dupa noi, desi sunt mai batrani, insa siguri suntem ca, in cele din urma, cu toti vom sfarsi calatoria acestei vieti pamantesti. De aceea sa nu fim cu deznadejde in suflete, atunci cand ducem la mormant pe cei scumpi noua. E drept ca ei nu se mai intorc catre noi, nu vor mai veni pe unde au trait si au fost, dar sa fim siguri ca vom merge noi la ei. Ne vom duce in casa stramosilor nostri si noi, si asa ne vom intalni in ceruri cu bunicii, parintii, fratii, cu rudele si prietenii nostri scumpi. Caci prin moartea lor grabita, ei ne-au luat-o inainte, ca sa ne intampine in portile cele vesnice ale cerului.

De aceea sa ne pregatim pentru aceasta intalnire. Sa cautam sa fim vrednici sa mergem in imparatia lui Dumnezeu, pentru a fi cetateni vesnici ai Imparatului tuturor imparatilor.

Noi sa spunem, ca si sf. apostoli: "Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii celei vesnice”.

Noi sa marturisim intelepciune si credinta, ca si imparatul David, ori de cate ori ne moare cate cineva. Sa ne rugam pentru ei, ca si acest imparat, si sa ne pregatim si noi sa ne intalnim, cu cei plecati pe calea fara intoarcere si asa cu totii sa mergem pe aceeasi cale a dorurilor sfinte, ca si Maica Domnului, in a fi cu Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Sfantul Duh, in ceruri, unde nu e durere, nici intristare, ci viata fara de sfarsit. Amin.

Maica Domnului in viata ortodoxa

Ne intrebam adesea: ce este acceptiunea Fecioarei Maria, "Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca I, 38) si ce insemnatate teologica are ea ?

Ca sa intelegem mai bine rolul acestor cuvinte, trebuie sa stim ca mantuirea nu se face fara acceptarea omului, nu se face impotriva libertatii omului. Omul isi spune cuvantul prin acest Fiat al Mariei.

Ne intalnim astfel cu prima implicatie teologica majora a Maicii Domnului in viata crestina. Dar urmeaza imediat alta de aceeasi insem­natate. Prin acest Fiat, in sensul doctrinei sinergiei, asa cum e prezentata de Sfantul Pavel in I Cor. III, 9, prin Maria, omul e impreuna-lucrator cu Dumnezeu la mantuirea sa. Omul isi spune cuvantul. Accepta. Caci e li­ber si sa refuze. Stim ca in varianta protestanta a teologiei mantuirii, omul nu mai e liber nici sa accepte, nici sa refuze, sau mai degraba e apt numai pentru refuz, deoarece prin cadere, natura umana s-a corupt  si nu mai e capabila de nimic. Si totusi Maria accepta, deci natura umana, desi slabita prin pacatul originar, nu e distrusa. Omul n-a pierdut chipul lui Dumnezeu de tot, ci doar i s-a alterat. In­treaga antropologie ortodoxa pleaca de la aceasta realitate, spre a arata apoi ca omul e capabil chiar de indumnezeire. De aceea ortodocsii nici nu-si vor pune problema Imaculatei Conceptii, socotind ca ea o scoate pe Maica Domnului din conditia omeneasca generala, facand ca acest Fiat sa fie spus de cineva fara pacatul originar, deci care nu re­prezinta situatia intregii omeniri asa cum era ea atunci.

Dupa ortodocsi, meritul Maicii Domnului in rostirea acestui Fiat es­te mai mare si mai important decat in teologia catolica si protestanta; de aceea si lauda Maicii Domnului este mai mare. Dar lauda ei nu este egala cu a lui Hristos. De aceea ortodocsii vor ocoli cu grija si cu discretie orice tendinta de paralelizare intre viata lui Iisus si viata Maicii Domnului. Dupa ortodocsi numai Iisus s-a nascut fara pacatul ori­ginar. Teologii or­todocsi accentueaza mereu, pe ideea ca Maica Domnului nu trebuie scoasa din solidaritatea cu neamul omenesc.

Mesajul ei teolo­gic, cu prilejul nuntii din Cana Galileei  : "Faceti tot ce va va spune El" (Ioan II, 3-5), ne descopera ca ea nu are o invatatura a sa, o revelatie a sa, caci ea este om ca toti ceilalti oameni. Ea trimite la Hristos, nu se opreste la sine, nu face din sine un centru, ci indruma spre unicul centru, Hristos.

Textul care reda ceea ce am putea numi Testamentul lui Iisus, cu­vintele lui catre Maica Domnului si catre Apostolul Ioan : "Femeie, iata fiul tau", si catre Ioan: "Iata mama ta" (Ioan XIX, 26-27), au fost in­terpretate de teologi ca un mesaj catre lume si ca o raspundere confe­rita Maicii Domnului. Toti oamenii au devenit fii ai Mariei, pentru toti ea a devenit Mama. Hristos recapituleaza pe toti oamenii, deci Maria este mama tuturor. Ea este mama acestei omenitati care s-a unit cu Dumnezeu in Hristos.

In primele secole nu se poate vorbi de o teologie mariologica. Si chiar cand incepe sa se vorbeasca, se vorbeste nu despre Maica Domnului pur si simplu, ci despre Maica Domnului in legatura stransa cu intruparea Domnului. Insasi dogma de la Efes (431) in realitate e o dogma hristologica ce avea sa pregateasca pe cea de la Calcedon (451). Sinodul de la Efes dogmatizeaza ca Maica Domnului este Theotokos, pentru ca sa precizeze ca cel nascut din ea este cu adevarat Fiu al lui Dumnezeu, iar Sinodul de la Calcedon va preciza in continuare ca, nas­cut din Fecioara Maria, El este si om adevarat. De aceea teologia ortodoxa a pastrat pe Fecioara Maria in conditia umana, fara deosebire de ceilalti, spre a nu dauna claritatii invataturii despre omenitatea adevarata a Celui ce s-a nascut din ea. Maica Domnului este astfel un martor al intruparii, al nasterii lui Dumnezeu in conditie omeneasca.

Teologia ortodoxa acorda Maicii Domnului doua insusiri deose­bite : ea este rugatoare si mijlocitoare. Dar nici una din aceste doua nu este dogma. Dogmele mariologice sunt strict scripturistice si legate de intruparea Fiului.

Din doua motive a ocolit Ortodoxia dogmatizarile. Mai intai pentru ca a urmat discretia Noului Testament si, in al doilea rand, din motive ecumenice. Voi cita dintr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Romane cu privire la dogmatizarea Inaltarii Sfintei Fecioare cu trupul la cer : "Biserica Ortodoxa s-a ferit dupa despartirea crestinatatii apusene de la sanul ei, de formularea unor noi dogme, nu pentru ca i-ar lipsi unitatea, forta de viata si de gandire duhovniceasca, ci pentru ca a voit sa pastreze neschimbat tezaurul dumnezeiesc al crestinatatii nedespartite din primele opt veacuri, ca singura baza pe care se poate nadajdui ca se va reface unitatea lumii crestine. Daca ar fi alterat si ea acest tezaur, el n-ar mai fi putut fi refacut si n-ar mai fi putut fi aratat ca izvor al unei forme vii de viata crestina, al celei mai inalte forme vii a cresti­nismului, posibila de extins la toata crestinatatea".

Ca Maica Domnului este rugatoare pentru toti si ca este mijloci­toare pe langa Iisus, e ceea ce consensul evlaviei crestine a consemnat in multimea de imne si invocatii adresate Maicii Domnului. Atributul de rugatoare este lesne de inteles, el vine din solidaritatea Maicii Domnu­lui cu Biserica si cu toti cei infiati ei prin Hristos. In legatura cu aceasta poate ca ar trebui sa consemnam doar faptul ca acest atribut vine in sprijinul ideii ca, in fata lui Dumnezeu; nu ne prezentam ca insi izolati ci in comuniune, in solidaritate, prin rugaciunile unora pentru altii si a sfintilor pentru noi. Mijlocirea Maicii Domnului este bine inteles dife­rita de cea a lui Hristos. Ea mijloceste pe langa Hristos.

Fiul lui Dumnezeu intrupandu-se a angajat ontologic omenirea intr-o transformare, intr-o schimbare care a facut-o apta de comunicarea cu Dumnezeu si de impartasirea de stra­lucirea dumnezeiasca. Maica Domnului in­dumnezeita, reflecteaza harul necreat de care se impartaseste. Aceas­ta n-o face insa Dumnezeu si nici n-o pune in paralela cu Hristos. Ca rugatoare ea se arata a fi om, ca mijlocitoare ea se arata a fi mai presus de omenire prin participarea la slava lui Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, ea e la granita dintre creatie si Creator.

Ortodocsii n-au precizat nici care daruri si cate, ne vin de la Dumnezeu prin Maica Domnului, nici chiar cand ii canta "Bucura-te cea intru tot buna si datatoarea tuturor bunatatilor". Evlavia fata de Maica Domnului n-a simtit nevoia sa fie justificata prin definitii dogma­tice. Dogmatizarea evlaviei e o tentatie a spiritului care vrea totul de­finit si metodic, dar nu putem face din crestinism o colectie de definitii, cand el e esentialmenite o religie a tainelor si a vietii.

Se stie ca si ortodocsii cred in mutarea Maicii Domnului cu trupul la cer, dar n-o explica si mai ales n-o postuleaza dogmatic. Cand devine postulat, e mai suspecta decat cand e un fapt, pur si simplu, cum a fost de pilda gasirea mormantului ei gol, care e singurul lucru ce sta la baza credin­tei in mutarea sa cu trupul la cer. Vom remarca insa ca fapt imbucura­tor, ca un Sinod ca Vatican II n-a mai dogmatizat nimic, ceea ce este in masura sa dea Bisericii Ortodoxe speranta ca asemenea acte unilaterale si neecumenice nu vor mai fi repetate, spre a nu face din marile idei si realitati crestine, motive de separare cand ele trebuie sa fie motive de unitate.

Biserica Ortodoxa n-a simtit nevoia sa reactioneze impotriva dogmatizarilor catolice prin dogmatizari si definitii contrarii. Astfel nu s-a definit ca Maica Domnului nu este nascuta fara pa­catul originar si nici ca nu s-a inaltat cu trupul la cer.

In felul acesta Ortodoxia arata ca pastreaza in taina si in respect tot ceea ce priveste pe Maica Domnului.

Maica Domnului este prezenta in Liturghie, in toate slujbele celelalte si in pietatea privata in aceeasi masura. Icoanele Maicii Domnului in bise­rici si in case sunt nelipsite. Iar rugaciunile catre dansa sunt fara exceptie rostite imediat dupa rugaciunile catre Dumnezeu si catre Iisus.

Se stie ca Biserica Ortodoxa are in cursul unui an 12 sarbatori impa­ratesti, socotite cele mai mari sarbatori crestine. Dintre acestea cinci sunt dedicate Maicii Domnului : Nasterea Maicii Domnului (8 sep­tembrie), Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie), Intampinarea Domnului (2 februarie), cunoscuta in Occident ca Sarbatoarea curatirii; Buna-vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Maica Domnului este tot­deauna pictata cu Iisus in brate. Astfel rugaciunile catre ea sunt ruga­ciuni de mijlocire catre Iisus, iar inchinarea la ea e de fapt inchinare la Iisus care s-a intrupat din ea si pentru care ea e "Binecuvantata intre femei".

Evlavia ortodoxa la Maica Domnului e de fapt expresia bu­curiei intalnirii umanului cu divinul. Dumnezeu a venit in lume si s-a facut om. A venit prin om si a ramas in om, caci acest Dumnezeu e un Dumnezeu-Om.