Buna Vestire - cea mai buna veste

Serbată în fiecare an la data de 25 martie, Buna Vestire conţine în sine în mod virtual toate praznicele creştine. Odată cu acest eveniment se inaugurează "plinirea vremii" (Gal. 4, 4)şi se descoperă "taina cea din veci ascunsă" (Efes. 3, 9), după expresiile pauline. Buna Vestire este socotită o sărbătoare a Maicii Domnului, dar ea este şi praznicul Întrupării Domnului din Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu prin "umbrirea" Duhului Sfânt şi, în acest sens, începutul iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

Una din cele mai vechi sărbători dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din seminţia lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Felul în care arhanghelul îi vesteşte acest lucru este inedit. Mai întâi o întâmpină pe Fecioara Maria prin cuvintele: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!" (Lc. 1, 28). Bucuria pe care i-o vesteşte trimite la bucuria prezenţei lui Dumnezeu, ce caracterizează mesajul evanghelic şi care este opusă tristeţii păcatului. Motivul alegerii divine nu ne este relatat şi, deşi Evangheliile nu ne spun nimic cu privire la trecutul Preasfintei Fecioare, din tradiţia orală, consemnată din vechime la Iuliu Africanul (sec. II), în evangheliile apocrife, în unele scrieri patristice şi în imnografia Bisericii, aflăm câteva amănunte care completează imaginea despre Maica Domnului şi care justifică oarecum cuvintele îngerului. Astfel, aflăm că ea s-a născut în urma rugăciunilor părinţilor ei Ioachim şi Ana, că a fost închinată Templului, unde a şi petrecut de la 3 la 15 ani, că în Templu a trăit în rugăciune, curăţie şi studiu etc. Deşi fericită de arhanghel, Maica Domnului se miră în sine de felul în care este abordată: "Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?" (Lc. 1, 29). Mesajul pe care îngerul îl transmite în continuare îi vesteşte că felul adresării iniţiale îşi are temeiul în faptul că ea a aflat bunăvoinţă (har) înaintea lui Dumnezeu şi că a fost aleasă să zămislească pe Fiul lui Dumnezeu (Fiul Celui Preaînalt), pe Mesia cel aşteptat (Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său). Dovedind maturitate spirituală şi multă smerenie, Maica Domnului cere explicaţii: "cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" (Lc. 1, 34). Atunci i se descoperă faptul că zămislirea va fi prin pogorârea Duhului Sfânt, iar ca semn îi vesteşte zămislirea Elisabetei, care era stearpă. În urma acestui dialog, Maica Domnului se supune alegerii divine rostind: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Lc. 1, 38).

Fiat-ul Fecioarei şi recrearea lumii

Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, dar acesta nu forţează libertatea omului, de aceea este necesară şi participarea acestuia. Este vorba de acea sinergie sau împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea. Dacă acest lucru este valabil pentru fiecare persoană, care este un microcosmos, el poate fi urmărit şi la scara mai mare a iconomiei mântuirii lumii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Chiar momentul Întrupării nu se petrece fără acordul Fecioarei Maria. Acel fiat (Fie mie după cuvântul tău! - Lc. 1, 38), pe care îl rosteşte Preacurata arhanghelului, acum la Buna Vestire, aminteşte de fiat-ul din cartea Facerii de la crearea lumii (Şi a zis Dumnezeu să fie... - Fac. 1, 3). Astfel, dacă Dumnezeu creează omul fără participarea acestuia din urmă, nu îl mântuieşte decât cu participarea lui. Practic, fără acest fie al Fecioarei Maria, Întruparea nu era posibilă. Recrearea lumii (palinghenesia, cf. Mt. 19, 28) începe prin Întrupare, iar acordul pe care Fecioara Maria îl exprimă reprezintă participarea umanităţii la această lucrare.

Începutul mântuirii şi arătarea Tainei celei din veac

Deoarece acum Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni, Buna Vestire este rădăcina sau temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în cadrul anului bisericesc derivă din ea. În acest sens, putem afirma că toate celelalte praznice sunt cuprinse virtual în praznicul Bunei Vestiri, sau că praznicul de astăzi este "început" al tuturor celorlalte. Acum "taina cea din veci ascunsă" (Efes. 3, 9, Col. 1, 26; Rom. 16, 25), cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel, adică felul în care Dumnezeu va răscumpăra pe omul căzut în păcat, nu numai se descoperă, ci şi începe să se înfăptuiască prin zămislirea dumnezeiescului Prunc. Acest adevăr este surprins extraordinar de imnograf în troparul sărbătorii: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

O întreită bună vestire

Pornind de la etimologia cuvântului evangelion (veste bună), textul din Luca I, 26-56, suportul biblic al sărbătorii, este socotit de exegeţi o "evanghelie în Evanghelie", descoperind o întreită bună vestire: către, de la şi despre Maica Domnului. În primul rând, este o bună vestire către Maica Domnului, ca una ce a fost aleasă de Dumnezeu pentru ca Persoana dumnezeiască a Fiului să ia trup omenesc din ea. Beneficiara acestei veşti extraordinare a pogorârii lui Dumnezeu este, în primul rând, Maica Domnului. Ea este cea aleasă să participe la taina iconomiei mântuirii într-un chip unic, zămislind trupeşte fără tată de la Duhul Sfânt, pe Fiul cel născut din veac fără mamă. Vestea cea bună către ea, este tocmai această intimitate extraordinară cu Persoana Fiului Care îşi ia trup din ea situaţie care o face unică şi justifică titlul de "Născătoare de Dumnezeu". Zămislind pe Fiul, doar în Maica Domnului "ca niciodată, inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă" (Acatistul Rugului Aprins). Pe de altă parte, este o bună vestire şi de la Maica Domnului. Evanghelistul Luca este singurul care redă evenimentul Bunei Vestiri, convorbirea Sfintei Fecioare cu Elisabeta, rudenia sa, precum şi imnul Maicii Domnului. De unde ştia Sfântul Evanghelist Luca aceste date? Ce izvoare a folosit pentru Evanghelia sa? Exegeţii sunt astăzi de acord că una din sursele Sfântului Luca pe care le-a cercetat "cu de-amănuntul" (Lc. 1, 3) a fost şi Sfânta Fecioară Maria. Numai din gura ei putea afla aceste lucruri autorul Evangheliei a III-a. Nu în ultimul rând, avem astăzi şi o bună vestire despre Maica Domnului. Textul Sfântului Luca, deşi nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuşi câteva date suficiente pentru a schiţa portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngereşti, se tulbură, notează Evanghelistul, de "cuvântul" solului ceresc, iar nu de apariţia sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate duhovnicească, precum şi de smerenie. Imnul pe care îl rosteşte la întâlnirea cu Elisabeta (Lc. 1, 46-55) ne arată deplina sa formaţie biblico-teologică.

Sărbătoare dedicată Maicii Domnului cu ţinere din secolul al IV-lea

Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum este numită în popor pe filieră slavonă, este unul din cele mai vechi praznice dedicate Maicii Domnului, fiind de timpuriu confirmat în vechi documente. Astfel, se cunoaşte faptul că în sec. IV-V s-a zidit o biserică la Nazaret pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit vestea arhanghelului despre naşterea dumnezeiescului Prunc. Data sărbătorii a variat la început. În vechime ea a fost prăznuită la 5 ianuarie sau, local, mai ales în Apusul Europei, la 18 decembrie. În Răsărit, data serbării s-a generalizat la 25 martie, odată cu stabilirea datei de 25 decembrie pentru praznicul Naşterii Domnului. În Apus, acest lucru se întâmplă abia în secolul al XI-lea. Aşadar, Buna Vestire este aşezată exact cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, întrucât acum S-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecele Fecioarei. De aceea, în Apus praznicul se numeşte Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptionis Christi). Acest lucru confirmă faptul că la început sărbătorile Maicii Domnului erau, în forma lor primară, praznice ale Mântuitorului. Dintre omiliile celebre la acest praznic, precum şi dintre comentariile la textul din Luca 1, 26-55, amintim: omilia patriarhului Proclu al Constantinopolului (sec. V), omilia episcopului Vasile al Seleuciei, tâlcuirile Sfântului Maxim Mărturisitorul la acest praznic cuprinse în Viaţa Maicii Domnului (lucrare păstrată doar în limba georgiană), omilia Sfântului Grigorie Palama, comentariile Sfântului Teofilact al Bulgariei la textul lucanic, tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la cântarea Maicii Domnului.