Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit
furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la
urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul
puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de
repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de
viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui
om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru
sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul,
dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se
încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului
nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?
Ucenicul şi înţeleptul
Un tânăr călugăr, porneşte la drum
pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit. Într-o
zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit
de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul? – Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste!
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul? – Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste!
Cămaşa fericirii
Se spune că de mult trăia un prinţ nespus
de melancolic. El era mereu trist şi mâhnit, iar chipul său veşnic
întunecat, încât oamenii l-au numit Tamas (în sanscrită tamas înseamnă
întunecat).
Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ.
Un înţelept le-a spus:
–Prinţul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămaşa unui om fericit!
Prinţul s-a înveselit pentru o clipă şi degrabă a trimis ştafete în toată împărăţia, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămaşa.
Cu toţii erau nespus de îngrijoraţi şi au chemat înţelepţi, astrologi, doctori, magi vestiţi, pentru a afla, cum să-l tămăduiască pe prinţ.
Un înţelept le-a spus:
–Prinţul s-ar vindeca, dacă ar îmbrăca cămaşa unui om fericit!
Prinţul s-a înveselit pentru o clipă şi degrabă a trimis ştafete în toată împărăţia, pentru a găsi un om fericit, căruia, cu mult aur, să-i cumpere cămaşa.
Trimişii împărăteşti au colindat întreaga
împărăţie, dar n-au găsit decât oameni bombănitori, grăbiţi, cârtitori,
trişti, cu chipuri întunecate, nefericiţi, bolnavi, amărâţi, nenorociţi.
Nu găseau nici măcar un om fericit. Prinţul Tamas aştepta dar, solii
săi întârziau, nu se mai întorceau...
Unul din trimişi a ajuns în cel mai
îndepărtat colţ al împărăţiei şi a găsit un om foarte vesel. El
trebăluia cântând, muncea vesel, părea fericit. Trimisul, de teamă să nu
greşească, s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu
familia lui. Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi vorbea frumos şi drăgăstos,
deşi arătau a fi de mult timp căsătoriţi. Cu copiii, se purta atent,
blând, îi proteja şi se juca cu ei zilnic. Acesta era omul căutat. Părea
să cunoască secretul fericirii şi desigur avea cămaşa fericirii! Nu
rămânea decăt să ia cămaşa fericirii.
S-a repezit la acel om şi ajutat de
soldaţi i-a smuls de pe umeri haina veche, decolorată, cârpită şi
răscârpită. Dar omul n-avea cămaşă pe sub haină.
Omul fericit era aşa de sărac încât nu avea nici măcar cămaşă...
Pilda cu oaia rătăcită
Dar El le-a spus pilda aceasta:
Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută, până o găseşte?
După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;şi când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi pe vecinii săi, şi le zice: Bucuraţi-vă, împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia, care era pierdută.
Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos, care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, cari n-au nevoie de pocăinţă.
Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută, până o găseşte?
După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;şi când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi pe vecinii săi, şi le zice: Bucuraţi-vă, împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia, care era pierdută.
Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos, care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, cari n-au nevoie de pocăinţă.
Pilda semănătorului
În aceeşi zi Iisus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. O mulţime de oameni s-a strâns şi El le-a vorbit în pilde şi le-a zis:
Iată sămănătorul a ieşit să samene. Pe când sămăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau pământ mult şi a răsărit deîndată, pentru că nu avea pământ destul. Dar când a răsărit soarele, s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut pe pământ bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.
Iată sămănătorul a ieşit să samene. Pe când sămăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau pământ mult şi a răsărit deîndată, pentru că nu avea pământ destul. Dar când a răsărit soarele, s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut pe pământ bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.
Ucenicii s-au apropiat şi l-au întrebat de ce vorbeşte în pilde. Iar Iisus le-a spus:
–Ascultaţi dar ce înseamnă pilda
semănătorului. Când un om aude cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l
înţelege, vine cel rău şi răpeşte, ce-a fost semănat în inima lui.
Aceasta este sămânţa căzută lângă drum.
Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie. Dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului se leapădă îndată de El.
Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor încearcă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.
Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie. Dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului se leapădă îndată de El.
Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor încearcă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.
Vulturul
Era primăvară şi un om , stăbătând
pădurea, a găsit un pui de vultur, căzut din cuib, l-a adus acasă şi l-a
pus în curte, unde acesta a învăţat repede să ciugulească mâncarea
găinilor şi să se poarte ca ele.
Într-o zi un naturalist, în trecere pe acolo, a întrebat pe gospodar:
–Cum un vultur, regele păsărilor, a ajuns să trăiască printre găini?
–Fiindcă l-am hrănit cu mâncarea găinilor şi l-am învăţat să se poarte şi să fie o găină, deci nu mai este vultur.
–Totuşi, a insistat naturalistul, are inima şi aripile unui vultur şi poate, desigur, învăţa să zboare!
–Cum un vultur, regele păsărilor, a ajuns să trăiască printre găini?
–Fiindcă l-am hrănit cu mâncarea găinilor şi l-am învăţat să se poarte şi să fie o găină, deci nu mai este vultur.
–Totuşi, a insistat naturalistul, are inima şi aripile unui vultur şi poate, desigur, învăţa să zboare!
După ce s-au sfătuit multă vreme, cei doi au hotărât să vadă, dacă acest lucru ar fi cu putinţă. Naturalistul a luat cu delicateţe vulturul în braţe şi a spus:
–Tu aparţii cerului, nu pământului. Deschide-ţi, aripile şi zboară!
Dar vulturul părea nesigur. Nu ştia bine
cine era şi văzând găinile, care ciuguleau prin curte s-a întors degrabă
la ele. Fără să se descurajeze, deloc, naturalistul s-a întors a doua
zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperişul casei şi i-a spus:
–Tu eşti vultur, deschide-ţi aripile şi zboară!
–Tu eşti vultur, deschide-ţi aripile şi zboară!
Dar tânărului vultur îi era frică de această noutate şi s-a întors înapoi, să ciugulească alături de găini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat
devreme, a luat vulturul şi l-a dus pe vârful unui deal înalt. Acolo a
ridicat în sus, cât îi permiteau braţele, pe regele păsărilor şi i-a
spus cu dragoste şi încredere:
–Eşti un vultur, aparţii cerului şi pământului, deschide-ţi aripile şi zboară!
–Eşti un vultur, aparţii cerului şi pământului, deschide-ţi aripile şi zboară!
Vulturul a privit în jur, s-a uitat spre
vale, la curtea cu găini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu şi- a luat
zborul încă. Atunci naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stâncă şi l-a
întins către soare. Vulturul a început să tremure. Încet, încet şi-a
deschis aripile. În sfârşit, cu un strigăt de triumf, şi-a luat zborul
spre cer.
S-ar putea ca vulturul să-şi amintească şi
acum de găini, s-ar putea ca, din când în când, să viziteze poiata, dar
după cât se ştie nu s-a mai întors niciodată să trăiască ca o găină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu