Mănăstirea Cozia

Situat la 3 km de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti-Căciulata, pe malul drept al Oltului şi la cca. 20 km nord de Rm.Vâlcea, ansamblul mânăstiresc de la Cozia, cu hramul ”Sfânta Treime”, la început a fost cunoscut sub numele de ”Mânăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de ”Cozia”, după muntele din vecinătate.

Biserica mare cu hramul ”Sfânta Treime”, armonios proporţionată, cu ornamentaţie bogată, a fost construită de meşteri din Moravia, după modelul bisericii sârbeşti din Cruşevaţ, din piatră albă tare, între 1387-1391, ctitor fiind domnitorul Mircea cel Bătrân. Concepută după planul trilobat, ea surprinde prin precizia şi perfecţiunea realizării artistice. A fost sfinţită la 18 mai 1388. Partea superioară a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor şi pictura din pronaos datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pictura a fost renovată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a făcut şi fântâna care îi poartă numele, după cum se vede într-un fragment de inscripţie; între anii 1706-1707 i-a fost adăugat pridvorul, s-a refăcut pictura din incintă şi s-au adăugat cerdacurile, chiliile şi s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul din faţa bisericii). Toate acestea s-au făcut de către paharnicul Şerban Cantacuzino. Pictura originară se păstreaza în naos, unde pe peretele de vest sunt pictaţi Mircea şi fiul său Mihail în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Şerban Cantacuzino.

Catapeteasma originară din lemn, a ars şi a fost refăcuta în 1794 din cărămidă, fiind zugrăvită în anul 1907. Crucea de pe turlă este din timpul lui Mircea, iar policandrele din naos şi pronaos au fost dăruite mânăstirii de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Clădirile au fost refăcute de domnitorii Bibescu şi Ştirbei între anii 1850-1856; tot atunci s-au construit şi două pavilioane din care se mai păstrează cel din stânga, care a fost reşedinţă domnească de vară.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea şi al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a domnitorului este o copie a celei originale şi datează din 1938.

Mânăstirea are două paraclise, unul cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (1583), iar celălalt, ”Duminica Tuturor Sfinţilor” (1710).

Paraclisul din zid, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, aşezat în colţul de sud-est al mânăstirii, dateaza din anul 1583.

Paraclisul, zis brâncovenesc, aşezat în colţul de nord-est, este din cărămidă, având două case boltite şi un foişor. Datează din anii 1710-1711.

Bolniţa se află pe partea cealaltă a şoselei, având hramul ”Sfinţii Apostoli” şi a fost zidită între anii 1542-1543 de Petre Voievod (Petru de la Argeş – 1535-1545) numit şi Radu Paisie.

În corpul de clădiri de pe latura estică a fost amenajat un muzeu în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte şi podoabe de cult, printre care se pot menţiona: epitaful din 1396, o Evanghelie din 1644 tipărită de mitropolitul Varlaam, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei – 1673, un anteriu al preotului Radu Şapcă, pe care Cuza l-a numit aici crator-civil.

Între anii 1927-1930, biserica cea mare a fost învelită cu tablă şi i s-a spălat pictura. Aşezământul monahal a fost restaurat în întregime între anii 1958-1962, când s-au consolidat chiliile şi cele două paraclise. Lucrările de restaurare au continuat şi după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului şi ale stareţului Gamaliil Vaida.

În ”Cerdacul lui Mircea”, din corpul de chilii dinspre Olt, a scris Grigore Alexandrescu cunoscuta poezie ”Umbra lui Mircea la Cozia”, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română.

După cum menţionează documentele vremii, începând cu anul 1415, la Cozia a funcţionat până în secolul al XVIII-lea o şcoala mânăstirească. Din secolul al XIV-lea Cozia devenea unul dintre cele mai importante centre culturale.

Cozia Veche sau ”Schitul de piatră”, situată la un kilometru nord de mânăstire, are hramul ”Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi "Cuvioasa Parascheva" şi se crede că ar fi ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea, la sfârşitul secolului al XIII-lea începutul secolului al XIV-lea. Documentar este atestată la 8 noiembrie 1601 şi 8 noiembrie 1602, când Teofana monahia, în actele de donaţie către mânăstirea Cozia, menţionează doi nevoitori ai acestui schit. Ultima menţiune documentară despre viaţa acestui schit poartă data de 8 septembrie 1837.

Mânăstirea Cozia rămâne cea mai reprezentativă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, dar are şi o mare însemnătate în ceea ce priveşte cercetarea studiului de cultură şi artă a poporului nostru în secolul al XIV-lea, fiind o bogată sursă de documentare pentru arhitectura, sculpturile în piatră şi lemn, ca şi în pictură.