Mănăstirea Dintr-un Lemn

Mănăstirea Dintr-un Lemn este situată la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Valcea și la 12 kilometri nord de Băbeni, pe valea Otăsaului, în comuna Frâncești.

Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei in calatoriile acestuia prin Tarile Romanesti intre anii 1653-1658. El sustine ca un calugar ar fi gasit o icoana a Maicii Domnului in scorbura unui stejar secular. In acel moment el ar fi auzit o voce ce l-ar fi indemnat sa zideasca o manastire din trunchiul acelui copac.

Potrivit unei vechi traditii locale, ar fi luat fiinta in primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea in acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicata in cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se pastreaza si azi in biserica de piatra a manastirii. In baza acestei traditii asezarea monahala de aici poarta numele Dintr-un Lemn.

Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, cercetand manastirea la 29 iulie 1745 scria: un cioban cu numele Radu, in timpul lui Alexandru Voda (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care aminteste Paul de Alep si, taind stejarul in care a fost gasita icoana, a facut din lemnul lui o bisericuta, numita din aceasta pricina Dintr-un Lemn.

Cam acelasi lucru afirma in anul 1842 si poetul Grigore Alexandrescu. Existenta stejarilor seculari, precum si a icoanei, se constituie astazi in probe de necontestat pentru adevarurile consacrate in legendă.

Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilitățile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de randunică. Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decrosata, cu o lungime totala de 13 metri, o latime de 5.50 metri si o inaltime de aproximativ 4 metri. Este inconjurata la exterior de un brau in torsada, sapat in grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fara turlă.

 Iconostasul, sculptat in lemn de tei, in anul 1814, este o veritabila opera de arta ca si multe din icoanele de lemn ce impodobesc bisericuta in interior. Icoana Maicii Domnului de care este legata existenta acestui sfant asezamant monahal, este pastrata cu multa veneratie in biserica mare.

Icoana are dimensiuni impresionante, fiind inalta de 1.50 metri si lata de 1.10 metri. In anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg a vizitat manastirea si, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictata in secolul IV la manastirea Theothokos din Grecia, dupa un model care se spune ca ar fi apartinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima data pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai pastreaza trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn.

Inceputurile Manastirii Dintr-un Lemn sunt legate, asa cum am vazut, de unele traditii sau legende care conserva fara indoiala o parte din adevar. Primul document in care apare numele asezamantului monahal de aici poarta data de 20 aprilie 1635.

Biserica de azi prezinta in linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este in plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termina cu un pridvor pe stalpi.

Pe langa icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul manastirii, se pastreaza cele doua policandre de la Serban Cantacuzino si doamna Marica Brancoveanu, cele trei icoane mari imparatesti, precum si alte 36 de icoane mai mici zugravite in anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi.

Albastrul de Voronet - Biblia in imagini

Dacă suni la o agenţie de turism din Alaska şi ceri să vizitezi România, cu siguranţă în traseul încropit îţi va recomanda şi Voroneţul, biserica zugrăvită cu pensula înmuiată în credinţă.

Lăcaş însemnat cu o pictură legendară, o palmă de geniu mânuită de Dumnezeu prin mâinile aurite ale unor zugravi, călugări necunoscuţi, atunci şi astăzi, şa a ieşit acel albastru împrumutat parcă din cărţile sfinte pe peretele exterior. Doar credinţa pictorilor, atât ar fi putut duce la aşa ceva. Pe acea culoare şi-au sprijinit fruntea ieri şi azi pelerinii. În zile de criză şi de nevoinţă.

Nimeni nu mai poate stabili formula, fie şi chimică, a „Bibliei cu toate paginile deschise", cum mai este numită pictura exterioară a Mănăstirii Voroneţ. O mănăstire cât zările fără de sfârşit ale văzduhului. În satul aşezat pe un deal, înconjurat de brădetul verde, cenuşiu.

Astăzi, sub umbra albă a iernii, lăcaşul e ca un giuvaer albastru pe întinderea neţărmurită a iernii. Este o frumoasă armonie între construcţia lăcaşului şi picturile sale murale. Impresionează Judecata de Apoi. Albastru cu râuri roşii, de foc, un drum presărat de păcate, către iad. Sau către împăcarea cu viaţa şi îndreptarea spre credinţă. Şi înainte de 1989, când bi­serica era închisă, oamenii se regăseau aici pe sine. Era o formă de luptă cu ateismul. În umbra brazilor seculari ai lui Ştefan.

Astăzi, în vremuri de criză, mănăstirea are o importanţă specială. Mai puţini turişti, dar mai mulţi credincioşi. Maica stareţă, Stavrofora Irina Pântescu, spune că turiştii, ca şi pelerinii, vizitau mănăstirea şi înainte de 1989, chiar dacă nu se ţineau slujbe, ca să se regăsească drept oameni. De atunci şi până astăzi au venit de peste tot, din Japonia până-n Australia, şi s-au închinat. Acum, maica stareţă aşteaptă şi un pelerin din Groenlanda. „Numai un pinguin n-a venit, dar îl primim cum se cuvine."

Mai întâi, cum vedeţi, am stat de vorbă cu maica stareţă. Dar cu puţin timp în urmă, alături de un grup de turişti sosiţi cu autocarul şi mergând pe urmele lui Eminescu, am poposit la Voroneţ. Zilele trecute am fost din nou şi am aflat povestea unui preot, fost sudor, căruia întâlnirea cu Mănăstirea Voroneţ cu ani în urmă i-a schimbat des­tinul, i-a luminat viaţa. 

EMINESCU ŞI VORONEŢUL
Mai întâi povestea turiştilor, pelerini plecaţi de departe şi ajunşi la mult-cunoscuta mănăstire. Grupul de iubitori ai lui Eminescu, ai literaturii în general, strânşi în filiale Astra din ţară, dar şi din Bulgaria, Serbia, Republica Moldova a inclus ca punct de oprire şi Mănăstirea Voroneţ. Sărbătoreau Deniile eminesciene şi poposeau la Voroneţ, mergând pe urmele lui Mihai Eminescu.

Un preot sârb de origine română din Deliblata, altul din Chişinău, un bulgar din Varna, alături de români din Iaşi, Alba-Iulia sau Timişoara au aprins o lumânare la mormântul lui Daniil Sihastrul de la mănăstire. Dar mai ales au admirat impresionanta scenă: Judecata de Apoi. „Frumoase căşi (case - n. red.) aveţi voi, dar şi mai frumoase sunt lăcaşele sfinte. Acest Voroneţ este magnific. Şi Eminescu trebuie să fi fost aici", mi-a spus Vlatko Petkovici, venit tocmai din Belgrad. Maica muzeografă, ghidul erudit al mănăstirii, monahia Elena Simionovici, ne-a spicuit din istoricul mănăstirii, dar mai ales ne-a explicat semnificaţia picturilor aranjate pe albastrul inconfundabil de Voroneţ, deasupra capetelor noastre.

Maica are două facultăţi şi ştie a prinde grai în limbi străini câte degete avem fiecare la mâini. A scris şi o carte despre mănăstire, care se află la vânzare în gondac, un fel de bibliotecă a mănăstirii, pentru cei care vor să studieze în amănunt picturile şi acasă. Pentru că nu e lucru de şagă, pictura te impresionează, dar tainele nu i le poţi pătrunde decât întorcându-te şi reîntorcându-te la ea. Acolo vin pelerini în costum po­pular din Bucovina şi se roagă sfios, din tot sufletul, iar unii, bătrâni, se închinau şi plângeau.

Tot ei ajungeau la Voroneţ şi înainte de 1989 şi lăsau pomelnice acolo, dar fiindcă mănăstirea era închisă, pomelnicele se duceau la biserica din sat, care este aproape.

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

            Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin.

Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea "Pestera Sfantului Apostol Andrei". La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural.

                               

                                 Pestera Sfantului Andrei - prima biserica crestina de la noi

            Primul loc care se viziteaza in manastire este pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei la care se inchina toti credinciosii care vin aici la pestera.

            Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.

             Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918, an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.

Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.

            Odata cu primele chilii ridicate s-au adunat si primii calugari. Acestia slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.

In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa iar comunistii, mai precis rusii, bolsevicii, au distrus totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi. Taranii din aceasta zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.

               Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990 atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri. Si vedeti si dvs. unde s-a ajuns pana in acest moment.

Pestera are forma unei biserici. In fata a fost altarul pana la hram anul trecut. A fost adusa icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei. Avem apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.

           Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei "sfinti", l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei".

          Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi "cel dintai chemat" al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este "casa" despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.

              Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti - Sava, Neofit si Ioachim - si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la Pestera Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

              Manastirea are acum si o biserica mica situata la cativa zeci de metri de pestera. Construirea ei a inceput in 1994 in luna martie si s-a terminat in luna septembrie 1995, a durat deci un an si jumatate. Tot in 1995, pe data de 1 octombrie a fost sfintita cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. Pictura bisericii mici a fost finalizata in 1999.

             A treia biserica este biserica mare a carei constructie a inceput in 1998, s-a terminat in 2002. Pictura a fost inceputa in 2004.

              In biserica mica se pastreaza o sfanta lacra cu moastele Sfantului Andrei. Este o cruce in forma de X, in fata Sfantului Altar, in partea stanga. In centrul crucii se afla o particica din degetul Sfantului Apostol Andrei, adusa acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar in cele patru laturi ale crucii sunt particele de sfinte moaste ale sfintilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.

              In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand niciodata.

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.

Sfantul Apostol Andrei - scurta biografie

Sfantul Apostol Andrei era fiul lui Iona pescarul din cetatea Betsaidei de pe malul lacului Ghenizaret. Era fratele Sfantului Apostol Petru si era din aceeasi cetate cu Sfantul Apostol Filip. Sfantul Apostol Andrei a fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul impreuna cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Dupa patimile Mantuitorului, dupa Rastignire, dupa Inviere, Inaltare si Pogorarea Sfantului Duh, Sfintii Apostoli au tras la sorti fiecare in ce zona sa propovaduiasca credinta. Astfel Sfantului Apostol Andrei i-au cazut sorti sa propovaduiasca in general in tarile din jurul Marii Negre, aici incluzand si Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astazi.

Sfantul Apostol Andrei a ajuns in cetatea Tomisului, cum se numea atunci Constanta de astazi, intre anii 60 si 63. Cetatea fiind foarte aglomerata si am putea spune, intr-o oarecare masura, de frica romanilor care pe atunci ii prigoneau pe crestini, ei deja facandu-si prezenta in Tomis, Sfantul Apostol Andrei impreuna cu doi ucenici pe care i-a ales din cetate si care cunosteau foarte bine zona Dobrogei s-a retras aici la aceasta pestera.

Dupa ce i-a botezat pe primii crestini, pe primii martiri, daca vreti, ai Dobrogei, de aici impreuna cu cei doi ucenici a plecat si a propovaduit credinta in toata Dobrogea, pestera fiind folosita am putea spune noi ca "sediu".

De aici Sfantul Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de astazi. Dar acolo, spre deosebire de poporul dac, a intampinat foarte mari greutati deoarece a intalnit un popor salbatic, mai bine zis triburi care l-au tinut inchis si care l-au batut atat de tare pe Sfantul Apostol incat erau strujite sau erau sfaramate toate madularele trupului. Dar noaptea, venind Mantuitorul si vindecandu-l, scotandu-l din temnita, a doua zi Sfantul Apostol Andrei era din nou sanatos in cetate. Vazand toate acestea, numai asa, acei salbatici au crezut in cuvantul spus de Sfantul Apostol Andrei.

Intorcandu-se din zona Kievului iarasi in Dobrogea si vazand ca aici toate lucrurile sunt bune Sfantul Apostol Andrei a plecat de-aici spre sudul peninsulei balcanice, mai precis a ajuns la Patras, in Grecia unde a fost rastignit pe o cruce in forma de X.

Manastirea Nicula - loc al minunilor

Situata in apropierea orasului Gherla (judetul Cluj), manastirea ortodoxa de calugari Nicula este construita pe un platou inconjurat spre sud-vest de Dealul Manastirii, Dealul Carbunari, Podul Mic, Podul Mare si Poiana Luchi, la rasarit de dealurile Zapodia si Ghergheleul. 
Mânăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc – 1552; şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura pruncilor” – 1659; centru de spiritualitate şi cultură prin: Icoana făcătoare de minuni, pelerinaj şi pictura pe sticlă – 1699.
În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.
La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.
Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”
Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe cea a picturii bizantine pe lemn.
Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe.
Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989. Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.
Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care rectitoreşte aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. S-a reuşit, până în prezent, edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură. Biserica mânăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât și exterioare, de asemenea și Centrul de studii patristice.
Obştea de monahi, treizeci la număr, se nevoieşte cu timp şi fără timp, prin rugăciune şi muncă, asemeni Maicii Sfinte, întru chemarea Mântuitorului Hristos: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze!”