Mănăstirea Dintr-un Lemn

Mănăstirea Dintr-un Lemn este situată la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Valcea și la 12 kilometri nord de Băbeni, pe valea Otăsaului, în comuna Frâncești.

Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei in calatoriile acestuia prin Tarile Romanesti intre anii 1653-1658. El sustine ca un calugar ar fi gasit o icoana a Maicii Domnului in scorbura unui stejar secular. In acel moment el ar fi auzit o voce ce l-ar fi indemnat sa zideasca o manastire din trunchiul acelui copac.

Potrivit unei vechi traditii locale, ar fi luat fiinta in primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea in acest loc a materialului unui singur stejar. Ea a fost ridicata in cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoana ce se pastreaza si azi in biserica de piatra a manastirii. In baza acestei traditii asezarea monahala de aici poarta numele Dintr-un Lemn.

Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, cercetand manastirea la 29 iulie 1745 scria: un cioban cu numele Radu, in timpul lui Alexandru Voda (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care aminteste Paul de Alep si, taind stejarul in care a fost gasita icoana, a facut din lemnul lui o bisericuta, numita din aceasta pricina Dintr-un Lemn.

Cam acelasi lucru afirma in anul 1842 si poetul Grigore Alexandrescu. Existenta stejarilor seculari, precum si a icoanei, se constituie astazi in probe de necontestat pentru adevarurile consacrate in legendă.

Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilitățile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de randunică. Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decrosata, cu o lungime totala de 13 metri, o latime de 5.50 metri si o inaltime de aproximativ 4 metri. Este inconjurata la exterior de un brau in torsada, sapat in grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fara turlă.

 Iconostasul, sculptat in lemn de tei, in anul 1814, este o veritabila opera de arta ca si multe din icoanele de lemn ce impodobesc bisericuta in interior. Icoana Maicii Domnului de care este legata existenta acestui sfant asezamant monahal, este pastrata cu multa veneratie in biserica mare.

Icoana are dimensiuni impresionante, fiind inalta de 1.50 metri si lata de 1.10 metri. In anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg a vizitat manastirea si, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictata in secolul IV la manastirea Theothokos din Grecia, dupa un model care se spune ca ar fi apartinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima data pe Fecioara Maria. Conform traditiei, in lume se mai pastreaza trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn.

Inceputurile Manastirii Dintr-un Lemn sunt legate, asa cum am vazut, de unele traditii sau legende care conserva fara indoiala o parte din adevar. Primul document in care apare numele asezamantului monahal de aici poarta data de 20 aprilie 1635.

Biserica de azi prezinta in linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este in plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termina cu un pridvor pe stalpi.

Pe langa icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul manastirii, se pastreaza cele doua policandre de la Serban Cantacuzino si doamna Marica Brancoveanu, cele trei icoane mari imparatesti, precum si alte 36 de icoane mai mici zugravite in anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi.

Manastirea Frasinei-Athosul din Romania

Mănăstirea Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei este singura manastire ortodoxa din Romania unde

femeile nu au voie sa intre. Manastirea se afla in comuna Muereasca, judetul Valcea. Din localitatea Ramnicu-Valcea se merge pe drumul national 7 (drumul european 61), inspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, pana in dreptul localitatii Gura Vaii, unde se face stanga, pana in localitatea Muereasca.

In aceasta sfanta manastire, regulamentul Sfantului Calinic, unic in felul lui, de a nu se manca niciodata carne in manastire, de a nu intra niciodata femei si de a se face slujba la miezul noptii pana dimineata, este pastrat cu strictete.

Mănăstirea Frăsinei

Manastirii Frasinei, denumire primita datorita padurilor de frasini din zona, dateaza din anul 1710, cand doi monahi, anume cuviosii Ilarion si Stefan, s-au retras in aceste locuri singuratice; la inceput, cei doi au locuit intr-o coliba de lemn, avand doar un paraclis, unde se rugau. Dupa anul 1718, cuviosii Ilarion si Stefan se hotarasc sa se stabileasca definitiv aici si sa dea o forma legala schitului pe care il infiintasera. De aceea merg la episcopul Inochentie al Ramnicului si Noului Severin spre a obtine binecuvantarea necesara intemeierii noului schit si aprobarea oficiala pe baza careia sa poata locui in siguranta.

Dupa septembrie 1727, episcopul le ofera aprobarea, alaturi de un lot de pamant format in mare parte de padure si pasune. Parintii nevoitori aveau in grija o livada precum si o gradina. Pentru ca acest schit isi incepuse existenta

prin sine, fara o contributie din partea cuiva, episcopul Inochentie hotaraste ca el sa ramana autonom in continuare, fara a fi supus vreunei autoritati civile sau bisericesti.

Locuitorii satului din apropiere au incercat sa alunge pe calugari si sa le ia pamantul. Calugarii se adreseaza unor boieri din Ramnicu Valcea (Carstea si Nicolita) care le iau apararea. Acestia au cerut episcopiei sa le vanda lor terenul, pe care sa-l dea schitului printr-un act de donatie. Episcopia a fost de acord si astfel acesti boieri au devenit ctitori ai schitului. Situatia creata prin donatie a pus capat conflictului.

In 1764 boierii Carstea, Damian si Nicolita din Ramnicu Valcea, construiesc o

biserica de zid in locul celei de lemn, inzestrand-o cu toate obiectele necesare cultului. Biserica a fost zugravita in acelasi an de Teodor zugravul si ucenicul sau Enache. Biserica va avea hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", hram care s-a pastrat pana astazi pentru lacasul care, dupa construirea noii manastiri, va deveni biserica de cimitir.

In noua forma, schitul isi desfasoara viata pasnic, pana in 1780, cand o brigada de voluntari romani, condusa de Preduta Bujoreanu, se retrage aici din calea austriecilor. Mica brigada de voluntari nu a rezistat atacului, Bujoreanu fiind executat dupa ocuparea schitului. Austriecii au luat tot ceea ce era de valoare, dar nu au distrus biserica de curand infiintata. In aceasta situatie de jaf si teroare, monahii parasesc pentru prima data schitul care va ramane pustiu pana la 1845, cand un calugar de la Manastirea Cernica, cuviosul Acachie, il va repune in vechile randuieli de viata monahala in care a fost pana atunci. Se crede ca Acachie a fost fratele Sfantului Calinic.

Ca si primii intemeietori, cuviosul Acachie a cautat sa aiba o aprobare oficiala din partea autoritatilor bisericesti si o recunoastere din partea vreunui ctitor al schitului. El se adreseaza boierului Gheorghe, nepotul lui Nicolita, unul dintre cei trei ctitori, care primeste cu multa bucurie cererea monahului Acachie. In anul 1845, cuviosul Acachie este ales staret. Tot atunci, schitul de la Frasinei este restabilit in dreptul de proprietate pe care il dobandise in 1785. Dupa instalarea monahului Acachie la Frasinei incepe restaurarea cladirilor si a chiliilor. Tot in aceasta perioada pridvorul bisericii se inchide cu caramida si se picteaza.

In anul 1857, in urma unei vizite pastorala, Sfantul Calinic viziteaza Schitul

Frasinei, unde doreste sa dezvolta intreaga asezare; dorinta implinita in anul 1859 cand au inceput lucrarile de construire a noului locas. Lucrarile s-au desfasurat destul de greu, avand in vedere ca atunci nu exista nici o cale de acces la manastire. Constructia s-a realizat dupa planurile Sfantului Calinic si cu concursul mesterului Costache, arhitectul sau. 

Pentru pictura bisericii Sfantul Calinic intentiona sa angajeze pe renumitul pictor Gheorghe Tattarascu, pe care il aprecia mult si cu care era prieten. Acesta, neputand raspunde solicitarii deoarece era prins de alte lucrari, recomanda calduros pe Misu Pop din Brasov, un alt mare pictor. Misu Pop vine la Manastirea Frasinei in vara anului 1860 si, lucrand temeinic, termina pictura bisericii in primavara anului 1863. Pictura bisericii Manastirii Frasinei este realista, in stil academic. Predomina culoarea albastru. Dupa ce se fac ultimele finisari, Sfantul Calinic hotaraste sfintirea noului lacas la 12 mai 1863, urmand ca biserica sa aiba hramul Adormirea Maicii Domnului.

Dupa sfintirea noului asezamant urmeaza si organizarea lui administrativa. Sfantul Calinic dorea ca in noua ctitorie de la Frasinei sa fie introdusa pravila aspra care se practica in manastirile din Muntele Athos. In acest scop aduce din Athos pe fostul sau ucenic, Policarp Nisipeanu, care vine insotit de doi ucenici, Silvestru si Lavrentie, primul hirotonit preot in Sfantul Munte, iar al

doilea, diacon. Slujbele de noapte incepute prin Policarp si ucenicii sai nu vor mai fi abandonate vreodata. Tot ca urmare a traditiei atonite, Sfantul Calinic opreste intrarea femeilor in manastire, asezand in acest scop in anul 1867 o piatra de legamant la circa doi kilometri de manastire, unde astazi este o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor.

Pe piatra de legamant sunt gravate in litere chirilice atat binecuvantari pentru cele care vor pastra acest legamant, cat si blesteme pentru cele ce-l vor incalca. Continutul scrierii de pe piatra de legamant: "Acest sfant locas s-a cladit din temelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si

toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum: saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vina asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."

Ca urmare a legii din 13 decembrie 1863, cand este votata secularizarea averilor manastiresti, Ministerul Finantelor a ordonat ca atelajele si vitele Manastirii Frasinei sa fie randuite la licitatie. Pentru ca licitatia sa nu aiba loc, Sfantul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N. Cretulescu. A doua dispozitie conforma cu legea secularizarii se referea la arendarea vetrei manastirii. Sfantul Calinic este determinat a doua oara sa intervina printr-o scrisoare catre N. Cretulescu. Odata cu aceasta scrisoare, Sfantul Calinic trimite prin N. Cretulescu o scrisoare cu un continut asemanator si domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebita stima fata de Sfantul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfantului, inmanandu-i si scrisoarea amintita. Domnitorul se arata binevoitor si dispune exceptarea de la secularizare a Manastirii Frasinei. Manastirea Frasinei ramane singura manastire nesecularizata din tara.

Biserica Manastirii Frasinei este construita in forma de cruce, cu o singura turla centrala sprijinita pe patru arcade ogivale. Pastreaza impartirea clasica cu pridvor, pronaos, naos si altar, avand drept arhitect pe mesterul Costache. Pridvorul este deschis, sprijinit pe patru stalpi din piatra si lipit de biserica in stil brancovenesc, avand o forma simpla, pustniceasca. Pronaosul

este unit cu naosul, delimitarea fiind facuta numai de arcul absidei care incepe si formeaza in continuare naosul. Naosul este larg, deasupra aflandu-se turla, sprijinita de cei patru pandantivi. Altarul este situat in absida centrala, avand un proscomidiar si un diaconicon. Actualmente Biserica veche a schitului Frasinei se afla in perfecta stare, ea servind drept biserica de cimitir. Nu se oficiaza in ea decat la 24 iunie cand se face hramul bisericii.

Biserica cea veche se afla la o distanta de doua sute de metri de noua manastire, ctitorita de Sfantul Ierarh Calinic. In interior, biserica veche pastreaza o pictura foarte frumoasa, in stil bizantin. Retin atentia scenele Buna Vestire si Schimbarea la Fata, care scot in evidenta preocuparea de capetenie a calugarilor pentru rugaciune si viata contemplativa si o vadita influenta isihasta.