Câteva dintre aspectele vieţii şi credinţei creştin-ortodoxe româneşti şi din toată lumea!

Bine ati venit pe blogul credinciosilor ortodocși si nu numai !!!
Vreau sa va prezint câteva dintre aspectele vieţii şi credinţei creştin-ortodoxe româneşti şi din toată lumea!

joi, 24 martie 2016

Cea mai puternică rugăciune din Postul Paştelui

Postul Paştelui este o perioadă de rugăciune, de căinţă şi de apropiere de Dumnezeu. În această perioadă, este bine să spui o rugăciune atribuită Sfântului Efrem Sirul, considerată cea mai puternică din Postul Paştelui.



Aceasta scurtă rugăciune reprezintă o particularitate specifică a slujbelor din Postul Mare până într-acolo încât părintele Alexander Schmemann a putut-o numi „rugăciunea Postului Mare".
Iată rugăciunea Sfantului Efrem Sirul.


„Doamne si Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (1 metanie). Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdarii și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale (1 metanie).
Așa, Doamne si imparate, dă-mi mie să-mi văd căderile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (1 metanie)”.
Dupa care se fac rapid 12 metanii mici repetând mereu în tăcere la fiecare dintre ele rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului și mă miluiește!”.
În fine, se face din nou o metanie mare recitând numai ultima parte a rugăciunii: „Așa, Doamne și împărate…”. Numai în timpul Postului Mare, după această rugăciune se repetă grupul de rugăciuni legate de „Sfinte Dumnezeule…”, astfel că acesta e reluat de trei ori în cursul fiecărei rugăciuni.

2 comentarii:

  1. Mulțumesc pentru împărtășirea acestei rugăciuni! Ar fi bine dacă ne-am uni eforturile întru credință. Sper să mă contactezi fiindcă am nevoie să cunosc oameni ca tine admin@desagaminune.ro sau Popescu George Odio pe facebook.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur foarte mult ca v-a plăcut această rugaciune!
      Ar fi interesanta o colaborare.
      Doamne ajuta!

      Ștergere