luna decembrie;
păzește soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre
tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura;
stăpânește apele, fiind patron al
corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război,
motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele,
orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.
Copiii tuturor tarilor creștine au fost
învățați ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine si
le încarcă galoșii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri
din ce in ce mai costisitoare, dar unii găsesc si cate o nuielușa. In
unele zone, copii ii lasă moșului apa si morcovi pentru calul sau.
În colindele romanești, cantate in
plina iarna, se vorbește despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru
ca bătrânii cunoșteau si ei ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie
sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la
Nașterea Domnului, înseamnă ca sfanțul a mijlocit pentru iertarea celui
căruia i-a dat crenguța flori albe.
Nuielușele de mar care înfloresc, semn ca greșelile au fost iertate. Daca
la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi
anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun in apa crenguțe de pomi
fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării
greșelilor, după cum spun tradițiile populare.
“Sa împarți averea săracilor”
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut in
localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumătate a secolului
al III-lea, într-o familie de oameni înstăriți si creștini devotați.
Crescut in spiritul poveței creștine “sa împarți averea săracilor”, Sfântul Nicolae si-a dat întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe nevoiași.
Mare apărător al ortodoxiei
La primul sinod ecumenic ținut la Niceea, in anul 325, acesta a fost
recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat
erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu,
ci doar un om cu puteri supranaturale.
Obiceiuri de Mos Nicolae
Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători
Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de
o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului
Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a
rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu
nuielușa in semn de avertisment.
Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul
trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la
Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfanțul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Sfântul Nicolae a știut, însă, ca după mustrare se cere mângâiere.
Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei
întristați si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu