Cel
dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca
(cronologica) a vietii Mantuitorului, este
a) In
mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul
se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe
ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara
era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale.
Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii,
nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor.
De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare
de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari
retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand -
dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe
timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini
au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se
adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.
b)
Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era
deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce
priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec.
III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit
unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul
caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului
(Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la
fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte
veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de
la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu,
si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in
ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos,
spune el, este veche si universala.
De
asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua
nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25
decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua
jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu
Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era
numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se
intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in
care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a
venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III,
23).
De
fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost
serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a
solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul
calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a
recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci
solstitiul, adica la 25 decembrie.
Se
considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea
a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in
jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie
de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi
mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la
compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din
ceruri, intampinati-L !...").
Peste
cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea
Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea
Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita
mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre
sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai
dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in
alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de
cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V,
ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si
in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se
astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana
astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului),
ca in vechime.
c) La
fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului,
s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din
antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul
solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu
orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa
le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai
ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care
prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in
randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul
solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de
nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a
intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici
inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a
liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului
Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi
fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese
numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel
de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii
Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea
neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina
lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic
dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai
intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar
introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa
fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina,
mai veche.
Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor,
ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea
tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste
sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini
si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar
le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si
caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la
care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur
crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea
Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale
Ortodoxiei romanesti.
Nu mai
putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca
data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu
cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia
(adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III,
30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul
solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea
Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand
zilele incep sa se mareasca.
d)
Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa
sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de
alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica
de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului,
Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe).
Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul
rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul
Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex:
cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror
vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit
astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele
Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu
data variabila (vezi mai departe la
aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important
de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.
e) In
ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind
privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu
mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei
existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau
catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari
sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si
imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun,
slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu
icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul
praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca
mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua
sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in
aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile,
spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era
interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat
si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu