Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu,
este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat
de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.
Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel
la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au
adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si
romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit
sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana
atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort.
Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de
seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut
toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem
cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor,
de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti
au fost crestini ortodocsi.
Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea
Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire
ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste
Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei
principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea
Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa
dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea,
mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti
voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea
tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat
ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand
mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru
mine ? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ?
Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan
cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita;
Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la
Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ?
Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut
ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist
sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii
astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci.
Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta
si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa
sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai
". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus
la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos,
iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit
de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.
Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si
pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri,
prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava
lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu
are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara
si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat
nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist.
Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre
! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa
slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe
cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului
roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.
Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa
satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul
a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele,
iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari
le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii,
prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului
Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul
Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului
si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati
aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant
pastori, zice la preoti si la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat
la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere
de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul
Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile
de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand
: Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei
in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si
se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica
lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap
al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si
nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei.
Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si
toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa
fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta
cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti
fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc.
Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos.
Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel
care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra
de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele
noastre.
Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii,
treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din
Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii
noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa
stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca
la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati
de ei!
Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina
linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea
Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie
sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei.
Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului,
a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu