Biserica Ortodoxa copta

              Creştinismul copt este una dintre cele mai vechi cinci biserici creştine din lume, alături de Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă, Biserica din Ierusalim şi Biserica din Antiohia. Începuturile sale datează din anul 55 d.Hr.

          Adepţii creştinismului copt susţin că fondatorul cultului este Marcu, unul din cei 72 de Apostoli trimişi de Iisus pentru a împărtăşi oamenilor învăţăturile Sale, autor dealtfel al Evangheliei care-i poartă numele. În activitatea sa apostolică, Marcu hirotoniseşte un episcop, pe nume Anianus se pare, şi şase diaconi în Egipt, punând bazele astfel creştinismului în Alexandria.

Conform tradiţiei copte, Marcu este legat de către păgâni de un cal cu o funie şi întins până ce moare în chinuri cumplite, în anul 68, în chiar ziua sărbătoririi Paştelui. Copţii îl consideră ca fiind primul din cei 118 patriarhi ai istoriei lor.

          Şcoala fondată de Marcu continuă să predea creştinismul ortodox şi după moartea acestuia, ajungând prin anul 180 AD să fie un important centru de învăţământ. Pe pângă teologie, profesorii şcolii din Alexandria au oferit discipolilor învăţături laice şi cunoştiinţe de spiritualitate timp de patru secole. Unul din liderii acestei şcoli a fost Atanasie, creatorul Crezului Atanasian, recitat şi astăzi în bisericile creştine.

În secolul al treilea, un călugăr copt pe nume Ava Antonie a stabilit o tradiţie ascetică prezentă până astăzi în creştinismul copt. El a fost primul dintre "părinţii din deşert", o succesiune de pustnici care s-au retras din comunităţile umane practicând munca manuală, postul şi rugăciunea permanentă.

Prima mănăstire coptă este acreditată a fi cea de la Tabennesi, în Egipt, fondată de Abba Pacomius (292 - 346). Tot atunci apare şi primul set de reguli pentru călugări.

Imperiul Roman i-a persecutat pe creştinii copţi în timpul secolului III şi IV, împăratul Diocliţian făcându-se vinovat de martirizarea unui număr de aproximativ 800.000 de bărbaţi, femei şi copii din Egipt, care urmau învăţăturile lui Iisus.

           Conciliul de la Calcedon, în 451 d.Hr., constituie momentul ruperii Bisericii Copte de Biserica Romano-Catolică. Cele două mari curente creştine, cel reprezentat de Roma şi cel de la Constantinopol, i-au acuzat pe copţi de faptul că-l consideră pe Iisus ca având o singură natură. Biserica Coptă recunoaşte în egală măsură însă atât natura umană cât şi natura divină a Mântuitorului, ca fiind unite inseparabil în "Unul Natura lui Dumnezeu Logosul întrupat."

            Politica a jucat un rol major în schisma de la Calcedon şi acuzarea de erezie aruncată asupra creştinilor copţi. Patriarhul copt a fost exilat, Bizanţul instalându-şi favoriţii în Alexandria. Pentru credincioşi au urmat persecuţii severe, numărul celor ucişi fiind estimat la aproximativ 30.000.

Cucerirea arabă a Egiptului în 645 d.Hr. vine cu noi legi pentru copţi. Muhammad le permite creştinilor copţi să-şi practice religia lor cu condiţia plăţii unui impozit "jizya", un fel de taxă de protecţie.

Copţii s-au bucurat de o pace relativă până la începutul mileniului II, când restricţiile au îngreunat practicarea creştinismului, ducând la convertirea lor în mare parte la islam. Prin secolul 12, Egiptul era o ţară majoritar musulmană.

            În 1855, taxa jizya a fost ridicată, copţii primind dreptul de a servi în armata egipteană. În urma revoluţiei din 1919, drepturile de practicare a religiei le-a fost recunoscut pe deplin.

Şcoala teologică din Alexandria a fost restaurată în 1893. De atunci, aceasta a deschis campusuri în Cairo, Sydney, Melbourne, Londra, New Jersey şi Los Angeles. Există mai mult de 80 de biserici copte în Statele Unite astăzi, şi 21 în Canada.

           Numărul creştinilor copţi se ridică în zilele noastre la 12 milioane în Egipt şi peste un milion în alte ţări ca Franţa, Australia, Italia, Germania, Elveţia, Austria, Marea Britanie, Kenya, Zambia, Zair si multe altele.

           Biserica Ortodoxă Coptă poartă discuţii cu bisericile creştine pentru unificarea teologiei şi unitatea credinţei în Iisus.

           Din punct de vedere etimologic, denumirea "copt“ provine din Gypt (sau kypt),  ca preluare si deformare de catre greci a cuvantului Egyptos (Aivgupto), si care, initial,  insemna egiptean. In prezent, cuvantul desemneaza crestinul  care apartine Bisericii Copte (Egiptene). Incepand cu secolul al V-lea,  Biserica Copta isi afirma specificitatea, proclamandu-si completa autonomie in raport cu Biserica “Imperiala” (melkita) – considerata ca subordonata Imperiului Bizantin – prin hotararile promulgate de Sinodul Ecumenic de la Calcedon.

           Deși astăzi este o țară predominant musulmana, Egiptul a fost, vreme de secole, taramul unui crestinism infloritor si leaganul monahismului. Dupa cucerirea araba (641 d. Hr.), crestinii copti  nu de putine ori si-au marturisit credinta cu pretul vieții. În  prezent, Biserica Copta numara 6.000.000 de credinciosi, intr-o tara cu o populatie de peste 74.000.000 de persoane.

       Potrivit unei traditii transmise dupa inceputul secolului al IV-lea, Evanghelia lui Hristos a fost propovaduita in Alexandria de catre Sfantul Marcu. Alexandria, “perla Egiptului”, dupa expresia geografului Strabon, era un oras cosmopolit de cultura greaca, creat in ultimele decenii ale secolului al IV-lea i. Hr. de catre imparatul macedonean Alexandru cel Mare. Alexandria a fost, printre altele, si timp indelungat, o importanta comunitate iudaica elenizata. Orașul este unul dintre cele mai stralucitoare focare ale elenismului, in special in domeniul filosofiei de curent neoplatonician. Orasul devine in aceasta perioada un centru remarcabil de gandire teologica crestina. Cateva personalitati au jucat un rol foarte important in dezvolatarea gandirii crestin ortodoxe. O mare parte din invatatura lui Clement Alexandrinul ne-a parvenit, insa nu cunoastem aproape nimic despre Panten, considerat ca unul din initiatorii Scolii din Alexandria.