Puterea rugăciunii

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil, l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și șapte copii, care trebuiau hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.
Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Va rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însa îi spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.  Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse bacanului că o sa acopere el costurile  pentru orice  are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Femeia pe nume Louise a răspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfa de aceeași  greutate cu lista dumitale."
Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar,  s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind:
"Nu-mi vine să cred!"
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente.
Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic.
Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse  bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpăraturi, ci era o rugăciune,care spunea așa:
"Iubite Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale."
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o bancnotă de 50 de dolari și îi spuse: "A meritat toți banii! Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune!"

Sfintirea casei

La terminarea casei și după amenajarea acesteia, când este gata de locuit sau cel care urmează a o locui hotărăște să se mute în ea, va fi chemat preotul pentru a face sfințirea și binecuvântarea casei noi care urmează a fi locuita pentru prima dată. Sfințirea casei se poate face și atunci când ne mutăm într-o locuință nu neapărat nouă, care nu știm dacă a fost sfințită atunci când a fost construită. De asemenea, se face sfințirea casei dupa renovarea acesteia.

De ce facem sfințirea casei noi?

    Binecuvantarea si sfintirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de increstinare a casei, a locui, a spatiului in care urmeaza a locui cineva. De aceea, vom vedea, ca pe langa apa sfintita cu care se stropeste casa, se foloseste si ungerea cu undelem sfintit precum la copilul nou botezat ungerea cu undelemn si cu Sfantul Mir. Este un act de marturisire a dorintei, a optiunii, a alegerii noastre de a trai cu Dumnezeu, sub stapanirea si Imparatia lui Dumnezeu.

    Prin slujba de binecuvantare asezam casa cea noua sub obladuirea lui Dumnezeu, sub paza si binecuvantarea Lui. Slujba savarsita de preot are menirea de a alunga orice lucrare a fortelor raului, ea are mai intai un caracter de exorcizare a locului si a casei, asa cum facem exorcizarile sau lepadarile inainte de botezarea pruncului nou nascut.

    Aceasta afirma, in acelasi timp hotararea celor ce vor locui in casa respectiva de a se lepada de orice lucrare rea, de orice pacat si faradelege si de a se feri si lupta pentru a nu cadea sub stapanirea diavolului si a duhurilor lui in vreun fel anume. Dupa aceea, in locul unde a fost alungata orice lucrare si prezenta a raului este adusa, prin slujba preotului, binecuvantarea si sfintirea lui Dumnezeu, pe care El o trimite tuturor celor care vor sa traiasca dupa voia Lui si isi exprima aceasta hotarare.

    Casa nesfintita, ca si omul nebotezat, este vulnerabila lucrarii celui viclean si a tuturor relelor, poate fi bantuita de duhuri rele si de rautatile oamenilor, de vrajitorii sau blesteme. Dimpotriva, casa sfintita si cei ce locuiesc in casa sfintita si binecuvantata sunt ocrotiti in fata tuturor relelor, daca ei insisi nu aduc raul in casa prin savarsirea lui.


Ce trebuie sa pregatim pentru sfintirea casei noi?

    Credinciosul va avea grija ca, mai inainte, sa pregateasca in casa noua o masuta frumos acoperita, orientata spre rasarit, pe care va aseza urmatoarele:

• un vas larg la gura (catron) cu apa curata
• cateva fire de busuioc
• un pahar sau o ceasca mai marisoara cu undelemn curat.
• cateva betisoare de marimea unei scobitori (pot fi chiar scobitori) sau a unui bat de chibrit, infasurate la unul din capete cu vata.
• unul sau doua sfesnice mici de masa cu lumanari curate de ceara.
• catuie cu carbune aprins si tamaie
• o paine, o sticla de undelemn si una de vin
• din fructele sau alimentele specifice zonei si perioadei in care se savarseste slujba
• un prosop curat pe care preotul isi va sterge mana dupa sfintirea apei

    Pe aceiasi masa, preotul va mai aseza Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si cartea de slujba.

    Toate usile camerelor vor fi larg deschise pentru ca preotul sa poata intra in ele pentru a le binecuvanta si sfinti.

Icoanele pentru casa noua.

    Este bine ca odata cu binecuvantarea casei noi sa asezam in camere si icoanele pe care le-am pregatit si le-am sfintit la biserica din vreme. Daca nu ne-am ingrijit pentru sfintirea icoanelor mai inainte, putem cu acest prilej sa sfintim si icoana sau icoanele pe care le vom aseza in casa. In cazul acesta vom aseza pe masa si icoanele respective, pe care daca nu sunt sfintite mai inainte, le va sfinti preotul cu aceasta ocazie. Familiei tinere este indicat sa i se daruiasca icoana si candela pentru noul camin.

Pomelnicul familiei

    Trebuie, de asemenea, sa fie pregatit si un pomelnic (o lista) cu numele celor ce vor locui in casa noua, pe care preotul ii va pomeni la momentul potrivit. Alaturi de stapanii casei mai pot fi trecuti in pomelnic membrii familiei, cei apropiati si cei prezenti la slujba. Se poate face un pomelnic si pentru mortii familiei.

Unde si cum stam cu slujba?

    Cei prezenti la savarsirea slujbei vor sta in spatele preotului ca la biserica, iar preotul va sta in fata mesei amenajate special, toti cu fata spre rasarit. Nu este bine sa stam in fata preotului. Slujba nu este un spectacol la care se priveste ci o lucrare la care trebuie sa participam, la care avem partea noastra de contributie, alaturi de preot, urmarind cu atentie rugaciunile pe care le face preotul si rugandu-ne impreuna cu el. Credinciosii trebuie sa fie atenti la citirea Sfintei Evanghelii si a rugaciunilor de sfintire sa ingenuncheze. Ei pot sta in genunchi si toata slujba.

Slujba sfintirii apei si rugaciunile speciale

    Mai intai, preotul va savarsi slujba sfintirii apei. Apoi va rosti o rugaciune in care se roaga lui Dumnezeu "sa pazeasca nevatamati de toata rautatea pe cei ce voiesc a locui in casa cea noua, sa-i binecuvanteze pe dansii si locuinta lor si sa pastreze totdeauna viata lor nebantuita de rautati, daruindu-le cu indestulare toate bunatatile spre folos..."Urmeaza  o alta rugaciune pe care preotul o rosteste in taina si in care se roaga pentru  ca Hristos, Dumnezeul nostru "sa binecuvanteze casa aceasta, sa intareasca cu frica Sa pe cei ce vor locui in ea si sa-i pazeasca nevatamati de cei potrivnici." Tot in aceasta rugaciune, preotul se roaga lui Dumnezeu "sa binecuvanteze si sa inmulteasca toate bunatatile in casa aceasta", facand semnul binecuvantarii peste prinoasele asezate pe masa.

Sfintirea undelemnului

    Urmeaza sfintirea undelemnului, peste care preotul face semnul Sfintei Cruci de trei ori, rostind de fiecare data: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin", si rugandu-se ca Dumnezeu sa trimita peste undelemnul acela "harul Preasfantului Sau Duh si sa-l sfinteasca ca sa fie spre sfintirea locului si a casei ce s-a zidit pe el si spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice si a bantuielilor diavolesti".

Stropirea casei cu apa sfintita

    Apoi preotul, inmuind busuiocul in apa sfintita, stropeste toti peretii casei de jur imprejur si in toate camerele, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfintita sa se departeze toata lucrarea diavoleasca cea vicleana. Amin." Cineva din cei ai casei va purta vasul cu apa sfintita, insotindu-l pe preot.

Despre alungarea raului

    Aceasta alungare a raului si a fortelor lui se face de preot prin invocarea numelui Sfintei Treimi si prin stropirea cu apa sfintita. Omul nu poate lupta singur impotriva diavolului. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a avut puterea sa alunge pe demoni din cei care erau stapaniti de ei si din locurile bantuite de acestia. In Sfintele Evanghelii avem o multime de referiri la aceasta biruinta impotriva diavolilor (Matei 8, 28; 9, 32; Marcu 5, 1-15; Luca 9, 38-42; 13, 32;). Mantuitorul Hristos a dat aceasta putere si Apostolilor Sau: "Chemand la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai - ne relateaza Sf. Evanghelist Matei - le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta" (Matei 10, 1; vezi si Marcu 6, 13;). Din prima istorie a Bisericii, care este cartea Faptele Apostolilor, aflam ca ucenicii Mantuitorului, dar si urmasii acestora, preotii hirotoniti de Apostoli, aveau puterea sa alunge demonii si duhurile rele in numele lui Hristos (Fapte 8,7; 19, 12;).

    Prin urmare, indepartarea duhurilor rele de la casa cuiva, din vreun loc anume si chiar din oamenii posedati de demoni nu se poate face decat de preoti in numele si cu puterea lui Iisus Hristos, in numele lui Dumnezeu cel inchinat in Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, prin slujbe randuite de Biserica.

    Cei ce recurg la serviciile vrajitoarelor sau a tot felul de lucraturi trebuie sa stie ca acestea nu lucreaza cu puterea lui Dumnezeu si nici in numele lui Dumnezeu, ci lucreaza cu puterea diavolului. Izbavirea de rau pe care pare ca o aduc este o amagire sau eliberarea de un rau pentru a fi dat unui rau mai mare, pentru a fi dat in mainile diavolului.

    Diavolul exista si lucrarea diavolului de asemenea. Singura aparare impotriva acestui neobosit vrajmas al omului si al lui Dumnezeu este binecuvantarea si sfintirea adusa prin rugaciunile si slujbele Bisericii savarsite de preotii care au harul sfintitor primit prin hirotonia savarsita de episcop.

Ungerea casei cu undelemn sfintit.

    Dupa ce a stropit peste tot, preotul ia un betisor infasurat la un capat cu vata sau bumbac, il inmoaie in undelemnul sfintit si insemneaza peretii tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicand: "Se binecuvanteaza casa aceasta, prin ungerea cu acest undelemn sfintit, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."

De ce se unge casa cu undelemn sfintit?

    Undelemnul este foarte mult folosit in lucrarea sfintitoare a Bisericii. Undelemnul este materia prin care se transmite lucrarea sfintitoare a harului Sfantului Duh. Tot prin ungerea cu undelemn sfintit se transmite lucrarea tamaduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfantului Maslu. Copilul se unge si el cu undelemnul sfintit inainte de botez. De asemenea, la sfarsitul Sfintei Liturghii si al altor slujbe, credinciosii sunt miruiti, insemnati pe frunte cu undelemn sfintit. Prin ungerea cu undelemnul sfintit omul, casa sau oricare obiect primeste pecetea, semnul, atingerea dumnezeirii, prin care este consacrat lui Dumnezeu.

    In Vechiul Testament, Dumnezeu Insusi porunceste lui Moise folosirea undelemnului sfintit impreuna cu alte mirodenii pentru sfintirea prin ungerea cu acesta a tuturor lucrurilor destinate cultului: "Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort, masa si toate cele de pe ea, sfesnicul si toate lucrurile lui, jertfelnicul tamaierii, jertfelnicul arderii de tot si toate lucrurile lui, baia si postamentul ei. Si sa le sfintesti pe acestea si va sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinti." (Iesire 30, 23-25). Aici este borba de mirul cu care nu aveau voie sa se unga decat lucrurile din templu si preotii. In Noul Testament se aminteste ungerea celor bolnavi cu undelemn de catre preot, in numele Domnului: "Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu undelemn in numele Domnului (Iacov 5,14).


Citirea Sfintei Evanghelii

    Se citeste apoi Sfanta Evanghelie de catre preot, stand cu fata la rasarit, timp in care cei prezenti ingenuncheaza. Citirea Sfintei Evanghelii, ca de fiecare data cand se face, inseamna prezenta Domnului nostru Iisus Hristos, prin propriile Sale cuvinte. Citirea Sfintei Evanghelii este momentul cand Hristos Insusi ne vorbeste. De aceea, la acest moment se ingenuncheaza ca in fata lui Dumnezeu.

Ectenia intreita sau rugaciunea staruitoare

    In sfarsit, ultimul moment important al slujbei il constituie ectenia intreita, o rugaciune de cerere staruitoare, la care cantaretul sau credinciosii raspund de fiecare data cu "Doamne miluieste" de trei ori. In momentul acela, preotul Il roaga pe Dumnezeu pentru binele casei noi si a celor ce vor locui in ea si pentru indepartarea a tot raul. Preotul se roaga lui Dumnezeu astfel: "Inca ne rugam ca sa trimita binecuvantarea Sa asupra casei acesteia si asupra robilor Sai (aici pomeneste numele celor ce vor locui in casa) si asupra tuturor celor ce voiesc a locui cu evlavie in ea; sa le trimita pe ingerul Sau cel milostiv, ca sa-i pazeasca si sa-i fereasca de toata rautatea si sa-i povatuiasca spre lucrarea tuturor faptelor celor bune si spre implinirea sfintelor porunci ale lui Hristos; sa-i pazeasca de foamete, de molima, de cutremur, de potop, de foc, de sabie si de venirea celor de alt neam asupra lor; si sa le daruiasca sanatate si sa-i intareasca cu zile indelungate si intru toate sa-i indestuleze, sa zicem toti: Doamne auzi-ne si ne miluieste."

    In acest moment, preotul se poate ruga pentru toti cei prezenti, pomenindu-le numele ca si pentru cei care nu sunt de fata dar pentru care cei ai casei doresc a face rugaciune. Se obisnuieste in unele locuri sa se faca si rugaciune de pomenire a celor morti.

Binecuvantarea prinoaselor sau a bucatelor

    Daca nu a facut-o mai inainte, tot acum preotul poate binecuvanta prinoasele asezate pe masa, rugandu-se pentru inmultirea lor in casa aceea: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvanteaza painea, vinul, undelemnul si toate prinoasele puse inaintea Ta de robii Tai si le inmulteste pe ele in casa aceasta, in orasul (sau in satul) acesta, in tara aceasta si in toata lumea Ta, ca Tu esti Cel ce binecuvantezi si Sfintesti toate, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam, impreuna cu Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Agapa
   
    Ca si la punerea temeliei, si acum se poate organiza o mica agapa, ca expresie a multumirii si a bucuriei pe care o traiesc cei care au reusit sa-si ridice casa sau sa se mute in casa noua. Este bine ca bucuria aceasta sa o imparta cu cei dragi ai lor, cu prietenii si cu vecinii.

Cand se poate savarsi slujba de binecuvantare a casei noi?

    Se recomanda ca slujba de binecuvantare a casei noi sa se savarseasca duminica sau in zile de sarbatoare, dupa ce la biserica s-a savarsit Sfanta Liturghie. Credinciosii care s-au bucurat de ajutorul lui Dumnezeu si au ajuns la terminarea casei sau cei care si-au cumparat casa noua, se cade sa aduca ofranda de multumire la Sfanta Liturghie, prescura si vin pentru savarsirea Sfintei Liturghii si alte prinoase pentru a fi binecuvantate de preot la sfarsitul slujbei si impartite ca dar celorlalti credinciosi. Daca se poate, cei care doresc sa faca sfintirea casei este de dorit sa posteasca cateva zile, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, pentru ca in casa noua, binecuvantata si sfintita, curatita de orice lucrare rea, sa intre si ei curatiti de tot pacatul si de toata rautatea. In felul acesta se pune, intr-adevar, inceput bun.

    Slujba aceasta se face nu numai la casa ridicata de noi ci si la cea cumparata, care urmeaza a fi locuita pentru prima data sau care desi a fost locuita nu a fost sfintita la inceput din neglijenta sau din alt motiv.

Crucea pe casa

    Se obisnuieste, in unele regiuni ale Romaniei, ca la casa noua sa se aseze pe acoperis o cruce sau chiar doua, de marime potrivita, discreta. Este foarte potrivit si foarte frumos ca o casa locuita de o familie crestina sa poarte semnul Crucii pe acoperis. Trebuie insa avut grija ca acesta sa fie de bun gust, sa se armonizeze cu marimea si cu forma casei si, oricum, sa fie de proportii mici. Acest obicei s-a inspirat desigur din crucea existenta pe turla bisericilor. Casa unui crestin este si ea un loc unde se face rugaciune, se fac inchinaciuni si se incearca o vietuire cuviincioasa.

    Semnul sfintei Cruci este foarte drag crestinului ortodox, de aceea el este foarte raspandit si in casa acestuia. Traditia romanilor ne arata ca foarte multe din obiectele de folosinta ale acestora purtau semnul crucii. Pentru crestini Crucea este semnul biruintei asupra raului si aparatoare de tot raul. "Arma impotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat-o noua... cantam intr-un tropar de la Sfantul Maslu.


Sfestania

Ce este sfestania?

    Sfestania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mica a apei. Ea se savarseste de catre preot in biserici sau in casele credinciosilor cu diferite prilejuri. Slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apa sfintita a celor prezenti si a tuturor camerelor precum si rugaciuni pentru ocrotirea si binele casei si pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce locuiesc in cea.

    Iata ce scrie in cartea de slujba a preotului despre folosul sfestaniei: "Aceasta apa sfintita, pe care Duhul Sfant, prin rugaciunile preotilor, o sfinteste, are multe feluri de lucrari, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alunga; se iarta si pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti si gandurile cele rele; mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si se indrepteaza spre rugaciune; bolile le alunga si da sanatate sufleteasca si trupeasca... Toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare."

De ce facem sfestanie?

    Sfestania este pentru casa ceea ce este spovedania pentru om. Daca prin spovedanie, prin marturisirea pacatelor si dezlegarea acestora de catre preot, omul se curateste, isi curateste sufletul, isi improspateaza harul primit la botez, tot asa prin stropirea cu apa sfintita si prin rugaciunile speciale ale preotului, casa sfintita la inceput se curateste de tot raul si de toata lucrarea cea rea, datorate fie pacatelor celor ce locuiesc in ea, fie oamenilor rauvoitori, fie duhurilor celor rele.

    Prin savarsirea periodica a sfestaniei se resfinteste locul, casa si toate lucrurile din ea dupa un timp in care inevitabilele noastre pacate si fapte mai putin cuviincioase au intinat casa. Trebuie spus un lucru in care noi credem si pe care il aflam din Sfintele Scripturi si pe care Biserica noastra il invata de la inceputuri. Si anume, omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara, asa incat urmarile faptelor lui se rasfrang si asupra mediului sau inconjurator, asupra casei si a lucrurilor din casa. Lucrurile urate, pacatele si faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste, dupa cum, faptele lui bune, curatenia vietii lui sfinteste si mediul sau inconjurator. In legatura cu aceasta s-a pastrat in popor o zicala foarte adevarata si care cel putin la inceput avea intelesul celor de mai sus: "Omul sfinteste locul". Intr-adevar omul sfinteste locul, dar tot omul este cel care-l intineaza, care-l urateste sau murdareste prin uratenia si murdaria sa sufleteasca. Sa ne amintim ca pacatul protoparintilor Adam si Eva a adus cu sine si o tulburare a creatiei intregi: pamantul care pana atunci rodea numai lucruri folositoare si frumoase, a inceput a rodi "spini si palamida" (Facere 3, 18). Daca pacatul sau oricare lucru urat il indeparteaza pe om de Dumnezeu si de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curatirea si sfintirea omului si a mediului care-l inconjoara il readuce pe om in apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvantarea Acestuia si indeparteaza raul sub orice forma acesta ar fi prezentat.

Cand putem sau cand trebuie sa facem sfestanie in casa?

    Dintru inceput spuneam ca, in principiu, preotul trebuie si poate sa savarseasca sfestanie la casa credinciosului, "oricand acesta o cere". Deci, ori de cate ori, credinciosul simte nevoia curatirii si sfintirii casei, asa cum simte nevoia usurarii si curatirii de pacate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfestanie. Este bine ca sfestania sa se faca in zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujba de curatire, de spalare, de exorcizare, care se potriveste mai putin cu zilele de sarbatoare sau cu celelalte zile ale saptamanii, dar si pentru faptul ca cel care solicita savarsirea sfestaniei trebuie sa se pregateasca prin postire si rugaciune.

    In vechime, dar si astazi in unele regiuni, se obisnuia sfestania in prima zi a fiecarei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun si de dorit. In locul acestei sfestanii de ziua intaia a fiecarei luni s-a pastrat in multe parti din Biserica noastra obiceiul ca preotul sa mearga pe la toate casele pentru a stropi cu apa sfintita. El nu mai savarseste sfintirea apei in fiecare casa, ci o savarseste la biserica o singura data si apoi stropeste cu aceasta apa sfintita toate casele parohiei. De aceea se spune in popor ca vine preotul cu "zi'ntai'".

Sfestania din luna martie.

    Daca nu se poate mai des, se face sfestanie in casa, cel putin o data pe an. Mai in toate partile se obisnuieste ca aceasta sfestanie anuala sa se faca in Postul Mare care premerge sarbatoarea Sfintelor Pasti. Cei mai multi dintre credinciosi solicita savarsirea acestei sfestanii in luna martie. Singura explicatie a acestei preferinte este legata de faptul ca, indiferent cand sunt Sfintele Pasti, luna martie este cuprinsa in Postul Mare, de aici si vorba populara ca "martie nu lipseste din post". Deci, nu luna martie in sine este o luna in care este bine sa se faca sfestanie, ci Postul Mare este o perioada potrivita pentru aceasta slujba in casa.

    De ce in post? Mai intai trebuie sa spunem ca este bine sa facem sfestanie in post pentru ca in aceasta perioada cei ai casei sunt mai pregatiti sufleteste, datorita postului si a rugaciunilor din aceasta perioada, dar si datorita faptului ca acum credinciosul se straduieste mai mult ca oricand sa se lepede de deprinderile rele, de rautati si pacate, si sa se ingrijeasca mai mult de suflete, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an randuite de Biserica sunt potrivite pentru savarsirea sfestaniei, dupa cum, se recomanda acest lucru si pentru zilele de post de peste saptamana, miercurea si vinerea. Cine doreste, este bine sa savarseasca sfestanie in toate posturile. Cine nu poate, sa o faca cel putin in Postul Mare.

    De ce in Postul Mare? Pentru ca acesta este cel mai important si cel mai aspru post de peste an care ne pregateste pentru cea mai mare sarbatoare a Bisericii. Dar si pentru ca acesta este primavara, cand, odata cu inviorarea si improspatarea naturii, se face si curatenia casei si a lucrurilor  din ea. Pe langa aceasta, mai poate fi luata in seama si dorinta si disponibilitatea omului de inviorare si renastere odata cu cea a naturii inconjuratoare, in virtutea aceleiasi solidaritati dintre om si creatie. Puritatea, frumusetea si vigoarea naturii renascute invita pe om, aproape irezistibil, la aceeasi renastere si recuperare a puritatii si a vigorii launtrice. Peste tot, dar mai ales la tara, primavara se face o curatenie generala a casei, care merge la scoaterea tuturor lucrurilor din casa, curatirea, scuturarea si improspatarea lor pana la varuirea peretilor, care aduce cu sine si la propriu si la figurat un aer de reala primenire - mai ales cand peretii se varuiesc cu var alb.

Sfestania dupa ce am avut in casa un deces

    Se obisnuieste ca dupa ce am avut un deces in casa, la cateva zile dupa inmormantare, atunci cand cei din casa se pot pregati, sa se savarseasca sfestanie. Crestinul simte nevoia resfintirii si binecuvantarii casei nu pentru ca cel decedat ar fi intinat in vreun fel casa, ci pentru ca locul si casa a fost cercetat de moarte. Pe buna dreptate, moartea este socotita ca cea mai infricosatoare forma a raului si consecinta a pacatului. "Pentru ca plata pacatului este moartea" spune Sfantul Apostol Pavel (Rom. 6,23).

    Cu atat mai mult, trebuie sa se savarseasca sfestanie in casa sau in locul in care s-a comis un omor sau o alta faradelege sau uraciune (avort, incercare de sinucidere, varsare de sange, molima, intamplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru ca toate acestea se intampla din indemnul si cu lucrarea diavolului si a duhurilor rele.

Ce trebuie si cum trebuie sa ne pregatim pentru sfestanie?

    Cine doreste a chema preotul pentru a savarsi sfestanie in casa, trebuie sa stie cum trebuie sa se pregateasca pentru aceasta avand in vedere cele de mai jos.
    Mai intai toti cei din casa este bine sa se spovedeasca, pentru ca inainte de a curati si sfinti casa, sa se curateasca si sa se sfinteasca ei insisi de pacatele si relele care afecteaza si casa in care ei locuiesc. Daca nu este in timpul postului, atunci cei din casa sa stie ca trebuie sa posteasca trei zile inainte sau cel putin ziua aceea si sa se fereasca de cearta, dusmanii, injuraturi sau alte rele.

    In al doilea rand, casa in care urmeaza a se face sfestanie trebuie curatita cat mai bine, de la un capat la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de inchipuit sa stropim cu apa sfintita si sa facem rugaciuni pentru a curati casa de rele iar casa sa fie murdara si neingrijita. Apoi, orice slujba savarsita de preot in casa este echivalenta cu aducerea lui Dumnezeu in casa aceea prin lucrarea Sa sfintitoare si prin binecuvantarea Sa. Ori, daca atunci cand primim un oaspete obisnuit, dintre oameni, direticam si facem curatenie in casa, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atat mai mult atunci cand vrem sa-L primim pe insusi Dumnezeu. Asa cum ne spalam, ne ingrijim si ne primenim noi oamenii atunci cand mergem la biserica sau atunci cand ni se face orice slujba, tot asa trebuie primenita si casa noastra cand facem slujba in ea.

    Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie sa pregateasca o masuta frumos acoperita, orientata spre rasarit (masuta poate fi asezata in fata sau in apropierea icoanei sau a coltului de rugaciune din casa) pe care va aseza urmatoarele:

• un vas larg la gura cu apa,
  
• un manunchi de busuioc,
• doua sfesnice mici cu lumanari sau un var stramt la gura (un pahar sau ceasca) in care sa se poata pune lumanarile din ceara curata,
• o catuie cu carbune aprins si putina tamaie,
• o icoana (daca masuta nu se afla in fata icoanei din casa),
• un pomelnic cu cei ce locuiesc in casa si cu cei pe care respectivii doresc sa-i pomeneasca la rugaciune (poate fi si un pomelnic cu mortii familiei).

Mai pot fi puse pe masa:

• o paine, putin undelemn si putin vin, simbolizand roadele pamantului date de Dumnezeu spre hrana noastra, pentru a fi binecuvantate.

    Preotul va sta in fata masutei, iar credinciosii vor sta in spatele preotului, asa cum stam si la biserica, toti cu fata la rasarit.
    Toate usile camerelor vor fi larg deschise.

Care sunt actele principale savarsite de preot in timpul sfestaniei?

Rugaciunile de inceput si tamaierea casei

    Slujba sfestaniei cuprinde diverse rugaciuni, pentru casa si pentru cei ce locuiesc in ea, rugaciuni pentru sfintirea apei, tamaierea casei, sarutarea Sfintei Crucii de catre toti cei de fata si stropirea lor cu apa sfintita, stropirea casei cu apa sfintita.
    Dupa binecuvantarea de inceput a preotului, se rostesc rugaciunile de inceput, psalmul 142 "Doamne , auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea..." si Psalmul  50, psalm de pocainta, timp in care preotul tamaiaza masa amenajata pentru slujba si toata casa, incepand de fiecare data cu icoana din camera.
    Urmeaza o serie de tropare scurte, rugaciuni adresate Maicii Domnului si tuturor sfintilor, exprimand rugamintea noastra ca acestia sa fie impreuna  rugatori cu noi. Invocand numele sfintilor si al Maicii Domnului, spunem de fiecare data: "rugati-va lui Dumnezeu pentru noi".

De ce rugam pe Maica Domnului si pe sfinti sa se roage pentru noi?

    La orice slujba sau rugaciune, cerem Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa fie alaturi de noi in rugaciunile noastre catre Dumnezeu, sa se roage pentru noi, sa mijloceasca pentru noi. In credinta si traditia noastra ortodoxa, sfintii bineplacuti lui Dumnezeu si Maica Domnului sunt foarte apropiati credinciosilor. De aceea suntem inconjurati de icoane ale Maicii Domnului si ale sfintilor in biserici, dar si in casele noastre. Daca nadajduim in sprijinul si in intelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care ii rugam adeseori sa ne ajute sau sa mijloceasca pentru noi la alti oameni,  cu atat mai mult nadajduim in dragostea, ajutorul si in mijlocirea celor care sunt acum in preajma lui Dumnezeu.

    In Biserica Ortodoxa este foarte raspandita si incetatenita rugaciunea unora pentru altii si fiecare simtim cat de folositoare este. In aceasta solidaritate dintre oameni, in dragostea si mila unora pentru altii se intemeiaza credinta noastra in rugaciunile si mijlocirile sfintilor pentru noi. Daca rugaciunle si mijlocirile noastre, ale oamenilor pacatosi, prinsi in toate neputintele acestei vieti sunt ascultate de Dumnezeu si implinite, cu atat mai mult rugaciunile sfintilor. De altfel, daca noi credem in viata de dincolo, daca credem, prin urmare, ca oamenii bineplacuti lui Dumnezeu sunt alaturi de Dumnezeu, nu ne putem inchipui ca ei, atat de buni si iubitori, pot ramane nepasatori la necazurile, durerile si nevoile noastre. Nu putem sa ne gandim ca cei care in viata lor pamanteasca s-au rugat neincetat pentru toti oamenii, s-au jertfit pentru a-i ajuta, au fost nemilostivi, au suferit pentru durerile si pacatele semenilor lor, dupa cum aflam din istorisirea vietii lor, nu putem, deci, sa ne inchipuim ca acestia, trecand in viata cealalta, devin nepasatori de ceea ce se intampla cu oamenii si cu lumea.

Citirea Sfintei Evanghelii

    Momentul important urmator este citirea Sfintei Evanghelii, timp in care credinciosii ingenuncheaza. Se citeste un fragment din Evanghelia dupa Ioan (cap.V, 1-4) care reda episodul vindecarii paraliticului de la scaldatoarea din Vitezda. Aici ni se arata ca apa in care se cobora un inger al Domnului, care era, deci, intr-un fel cercetata, atinsa, sfintita de Dumnezeu se cobora la vreme in scaldatoare si tulbura apa; si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de ori ce boala era tinut". Tot asa, cum vom vedea, printr-o rugaciune speciala, preotul se roaga lui Dumnezeu "sa trimita harul Prea Sfantului Sau Duh si sa sfinteasca apa" pusa inainte si sa fie spre spalarea de toata intinaciunea si spre sanatatea sufletelor si a trupurilor.

Ectenia Mare

    Dupa citirea Sfintei Evanghelii, preotul rosteste Ectenia Mare, o serie de rugaciuni si de cereri adresate lui Dumnezeu, mai intai cu caracter general, pentru pacea si binele lumii intregi, a localitatii respective, sat sau oras, si apoi, cu caracter special, pentru sfintirea apei. Astfel preotul se roaga lui Dumnezeu "pentru ca sa sfinteasca apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie apa aceasta tamaduitoare sufletelor si trupurilor, si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica", "pentru ca sa se trimita ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului"... si altele.

Rugaciunea de sfintire a apei

    Momentul cel mai important al slujbei este atunci cand preotul sfinteste apa printr-o rugaciune speciala. In momentul acestei rugaciuni, preotul afunda de trei ori mana dreapta in apa, facand semnul Sfintei Cruci si rugandu-se de fiecare datga astfel: "Si acum trimite harul Prea Sfantului si de viata facatorului Tau Duh, care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta". Apoi continua rugaciunea: "Si prin gustarea si stropirea cu apa aceasta, trimite-ne noua binecuvantarea Ta, care spala intinaciunea patimilor. Asa ne rugam cerceteaza neputinta noastra, Bunule, si tamaduieste cu mila Ta bolile noastre cele sufletesti si trupesti", asociind aceste rugaciuni rugaciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci si rugaciunile tuturor sfintilor, pomenind numele multora dintre ei.

Afundarea Sfintei Cruci in apa si stropirea cu apa sfintita

    Dupa rugaciunea de sfintire, preotul afunda in apa Sfanta Cruce in forma de cruce, de trei ori, in timp ce canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau".

    In continuare preotul stropeste cu apa sfintita toata casa, cineva din cei ai casei purtand vasul cu apa sfintita. Dupa ce termina de stropit casa, preotul stropeste cu apa sfintita pe toti cei prezenti care se inchina si saruta Sfanta Cruce pe care preotul o tine in mana.

Ectenia finala pentru pazirea casei de rau

    Slujba sfestaniei se sfarseste cu o rugaciune prin care preotul se roaga "sa se pazeasca locuinta aceea, toate orasele si satele de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de navalirea altor neamuri si de razboiul dintre noi" si pentru ca Bunul Dumnezeu "sa indeparteze si sa imprastie toata mania, care se porneste asupra noastra, si sa ne izbaveasca pe noi de mustrarea Lui cea dreapta, care este asupra noastra si sa ne miluiasca pe noi." Acum preotul pomeneste pe toti cei de fata si pe toti cei scrisi pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugaciune de pomenire a mortilor familiei.

Sfântul Gheorghe

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, ajunge conducător de armată.
În anul 303, împăratul Diocletian va începe lupta împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.
Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.
Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfântul Gheorghe în iconografie Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.
Sfântul Gheorghe pe steagul Moldovei Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.
Sfântul Gheorghe ca ocrotitor În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.
De Sfântul Gheorghe, aproape un milion de români își aniversează onomastica

Din cei 924.830 de romani care își aniversează onomastica de Sfantul Gheorghe, 739.368 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 565.509, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alaturi de acestia, vor fi în sarbatoare si cei care poarta numele de George (144.873), Gheorghita sau Ghiorghita (24.040).

Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (135.370). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (34.623) si Geta (14.945 ).

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe!

Cea mai puternică rugăciune din Postul Paştelui

Postul Paştelui este o perioadă de rugăciune, de căinţă şi de apropiere de Dumnezeu. În această perioadă, este bine să spui o rugăciune atribuită Sfântului Efrem Sirul, considerată cea mai puternică din Postul Paştelui.

Aceasta scurtă rugăciune reprezintă o particularitate specifică a slujbelor din Postul Mare până într-acolo încât părintele Alexander Schmemann a putut-o numi „rugăciunea Postului Mare".
Iată rugăciunea Sfantului Efrem Sirul.

„Doamne si Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (1 metanie). Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdarii și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale (1 metanie).

Așa, Doamne si imparate, dă-mi mie să-mi văd căderile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (1 metanie)”.
Dupa care se fac rapid 12 metanii mici repetând mereu în tăcere la fiecare dintre ele rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului și mă miluiește!”.
În fine, se face din nou o metanie mare recitând numai ultima parte a rugăciunii: „Așa, Doamne și împărate…”. Numai în timpul Postului Mare, după această rugăciune se repetă grupul de rugăciuni legate de „Sfinte Dumnezeule…”, astfel că acesta e reluat de trei ori în cursul fiecărei rugăciuni.

Sectele din România

      Interzise pe vremea regimului comunist, sectele religioase s-au înmulțit excesiv odată cu schimbarea sistemului politic. Termenul nu este însă foarte bine stăpânit de mulți români, care confundă cultele recunoscute de lege, asemeni Bisericii Baptiste sau celei Adventiste, cu secte obscure sau interzise din cauza practicilor pe care le impun. Dacă în democrație fiecare este liber sa creadă în orice, atâta vreme cât nu-și lezează semenii, permisivitatea legii românești a cultelor a permis apariția multor escroci care pozează în profeți. Sărăcia generalizată din România face din țara noastră un teren extrem de fertil pentru secte, tot mai mulți români, "amețiți" de speranța mântuirii sufletului, de avantajele materiale pe care le oferă în prima fază sectanții, sunt racolați de tot soiul de organizații dubioase. Despre acest subiect s-a discutat încă din 1990, până la saturație, însă concluziile dezbaterilor s-au bătut de fiecare dată cap în cap. Departe de a încerca să judec în vreun fel convingerile, ideile sau obiceiurile sectelor care și-au făcut apariția în ultimul timp în România, am selectat câteva dintre așa-numitele culte care își desfășoară activitatea în țara noastră. Am pornit de la o idee unanim acceptata: speranțele oamenilor nu sunt ceva cu care semenii lor au voie să se joace. Iar cea în viața de apoi e una dintre cele mai delicate. Tocmai din aceasta cauză, vânzătorii de iluzii din acest domeniu reprezintă un pericol pentru potențialele lor victime.

       Într-o zona calcaroasă, cu aproape șase ani în urmă, în peștera de la Roșcani, câțiva oameni și-au găsit adăpost. Veniseră aici pentru a-l urma pe învățătorul lor, Francisc Maitreya, și pentru credință întemeiată de acesta, “Noua învățătura”. Și-au părăsit familiile și au renunțat la viata lumeasca pentru a trai în post si rugăciune, asa cum le cere mentorul lor. Au primit intelegere din partea autoritatilor locale si a Directiei Silvice Deva si, intr-un timp scurt, au ridicat un schit, pe care l-au numit “Schitul luminii si iubirii”. Iar ei, pustnicii din peătera de la Roscani, s-au autointitulat “Crestinii noii ere” sau “Fiii luminii”. Noua invatatura, credinta imbratisata de “fiii luminii” din pestera de la Roscani, a stirnit, pe de-o parte, valuri de protest si de neincredere din partea satenilor de aici, iar pe de alta parte, a atras adepti si discipoli de pretutindeni, din tara si din strainatate. Credinta este un amestec cel putin ciudat intre ortodoxism imbinat cu cutume din religiile orientale, hinduism si budism. Adepții lui Maitreya fac cruce ca ortodocsii, ii slavesc pe Iisus Hristos și pe Maica Domnului, dar cred in reincarnare, fac exercitii de yoga si medițatii. Pustnicii din pestera de la Roscani nu maninca deloc carne si, de cele mai multe ori, nici oua, lapte si brinza. Locul de rugaciune, altarul din pestera, unde n-ai voie sa intri incaltat, este o incapere mica, circulara, tapisata cu stofa rosie. Simbolurile credintei “Noii invataturi” sint aplicate pe unul din peretii altarului: o cruce din lemn, o candela, trei imagini reprezentind calea initiata de invatator si fotografia acestuia, in timpul unei meditatii. Atit drumul pina la altar, cit si locul de rugaciuni sint luminate feeric de luminari. In rugaciuni, invatatorul Maitreya, maestrul spiritual, este invocat de multe ori si preaslavit. “In numele Tatalui, al Fiilor si-al sfintului Soare” este inceputul unei rugaciuni a discipolilor lui Maitreya. Invatatorul este cel de-al saptelea avatar, adica fiu al lui Dumnezeu, primii sase fiind Krishna, Rama, Buda, Mahomed, Zamolxes si Iisus, afirma discipolii lui Maitreya. Credinciosii de la schitul din Roscani sustin ca invatatorul lor a vindecat sute de persoane, din tara si din strainatate. “A vindecat oameni bolnavi de cancer si a extirpat tumori de pe creier”, spun discipolii. 

Martorii lui Iehova sînt foarte cunoscuţi pentru mărturia lor la colţurile străzilor sau de la uşă la uşă. De ce sînt ei atît de activi? Deoarece, pentru a-şi cîştiga mîntuirea, ei cred, că trebuie să mărturiseşti foarte mult. Ei nu

cred în iad, ei nu se tem de pedeapsa veşnică, dar se tem că nu vor putea satisface standardele lui Dumnezeu pentru mîntuire. Russell a negat existenţa iadului, dar a pus în loc teroarea lui Dumnezeu. De ce “lucrează” atît de mult un martor? Nu pentru că-L iubeşte pe Dumnezeu ci pentru că este terorizat de Dumnezeu, în locul iadului, Russell a pus ceva mult mai îngrozitor – moartea sufletului ca şi a trupului. 

 Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost fondată la 6 aprilie 1830, în vestul statului american New York, de Joseph Smith (1805-1844). Smith, considerat de către mormoni profet al lui Dumnezeu, a pretins că Dumnezeu şi Iisus Hristos au venit la el în 1820, că i-au ordonat să nu adere la nici o biserică, pentru că toate sunt imperfecte şi incomplete, şi că i-au promis că într-o zi va fi reintrodusă, prin el, biserica adevărată. Zeciuiala este destul de comunã în multe sisteme de credinţã, dar rareori este obligatorie. Teologia mormonã susţine cã pentru a ajunge cu certitudine în grãdina raiului, este absolut necesarã plata unei cotizaţii. Legea zeciuielii sau contribuţia voluntară a unei persoane cu o zecime din venitul său anual pentru lucrarea Domnului, a fost cunoscută încă din vremurile Vechiului Testament. Avraam i-a plătit zeciuială lui Melhisedec (Geneza 14:17-20).Una dintre cele mai faimoase învãţãturi interzice consumul de cafea, ţigãri şi droguri, iar consumul de alimente trebuie sã se facã raţional, fãrã excese. Mormonii considerã cã în anul 1833, Dumnezeu i-a revelat lui Joseph Smith o lege a sănătăţii pentru ca noi să ne menţinem trupurile sănătoase şi active. Această lege este cunoscută sub denumirea de Cuvântul de înţelepciune.

 Oameni care au rămas membrii unor biserici creştine, dar au vederi similare cu Unitarienii se numesc “liberali”. Unitarienii şi liberalii sînt de acord asupra următoarelor puncte cheie:

– Ei nu cred că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu. Unii dintre ei recunosc doar o parte a Bibliei ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu, restul fiind superstiţii.

– Ei nu cred că Dumnezeu este o persoană. Ei cred că El este o Forţă, un Suprasuflet, un impuls Primar sau chiar că El este mort!

– Ei îl consideră pe Isus doar un om, unul excepţional de talia lui Moise sau Buda. După părerea lor, contribuţia principală a lui Isus a fost aceea de învăţător.

– Teologia lor se schimbă tot timpul. Dr. Dana McLean Greely, lider al Unitarienilor, a formulat acest lucru astfel: “De fapt noi, unitarienii ne schimbăm tot timpul şi nu sîntem constrînşi de o anumită carte – Biblia – sau de o anumită persoană, – fie chiar şi Isus, sau de un anumit oraş ca loc de formare sau de autoritate, ca Roma, Mecca, Boston etc.”.

Ei cred că omul nu trebuie să se uite la Dumnezeu pentru mîntuire ci el, omul, trebuie să fie propriul său mîntuitor. Un lider unitarian, Reverendul Cari M. Chorowsky, exprimă astfel poziţia lor despre mîntuire: “Unitarienii recunosc în parte răul şi responsabilitatea omului. Din cauza corupţiei totale a omului, probabil Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca să moară pentru oamenii păcătoşi. Dar cei mai mulţi unitarieni consideră această doctrină ca jignitoare, nebiblică şi chiar imorală. Ea nu este compatibilă cu natura lui Dumnezeu şi cu demnitatea omului, pe care Cel Etern l-a creat după chipul Său, iubindu-1 cu o iubire veşnică”.

 Scientologia este o religie inventata de un scriitor SF, pe nume Ron Hubbard, ce a intrat in contact cu ideile de neosatanism. In conceptia lui L.R. Hubbard, omul consta din trup (corp), minte (mind), inteleasa ca ratiune, spirit sau simtire, si thetan (un fel de suflet al spiritului, adevaratul eu). Esential este, insa, doar acest thetan care, in acceptiunea lui Hubbard, este vesnic si parcurge un lung sir de reincarnari. De asemenea, acesta se poate separa de trup. L.R. Hubbard pretinde chiar ca poate dovedi stiintific acest lucru, motiv pentru care revendica dianetica ca o adevarată știință. Organizatia scientologica se pretinde a fi o comunitate religioasa, ba mai mult decat atat chiar „Biserica”. Cu toate acestea, dintr-o multime de afirmatii ale lui L.R. Hubbard rezulta clar ca in centrul gandirii si preocuparilor scientologice nu se afla vreun anume continut religios, ci in permanenta acumularea a cat mai multe bunuri materiale: „Faceti bani, faceti mai multi bani, determinati-i si pe ceilalti oameni sa produca, asa incat sa faca bani”. Pe de alta parte, organizatia se autointituleaza „Biserica” pentru a face sa creasca vanzarile, mai ales atunci cand este vorba de difuzarea cartii despre Dianetica. Daca prin

religie intelegem o actiune sau o atitudine care presupun o credinta in cineva, o teama de cineva sau existenta unei forte divine diriguitoare, cum ar fi un zeu personal, atunci scientologia nu este religie. Intr-adevar, Scientologia pretinde supunere si veneratie, dar nu fata de un Dumnezeu, indiferent cum s-ar numi El, ci in numele unei pretinse capacitati de a garanta omului „supravietuirea”. Facand abstractie de existenta unui Dumnezeu personal, in care cineva sa poata crede, Scientologia pretinde, in schimb, credinta in comunitatea scientologica, ca si o disciplina si o supunere oarba a adeptilor fata de aceasta organizatie. Intregul sistem scientologic se fundamenteaza pe o irationalitate magica. Baza acestuia o reprezinta povestea science-fiction, destul de fascinanta de altfel pentru naivi, despre suprafiinte nemuritoare (asa-numitii thetan-i), care intr-o perioada foarte indepartata si-ar fi parasit „patria cereasca” (de pe o alta planeta), ar fi primit un „trup – MEST” (termen inventat de Hubbard) pe un pamant nou pentru ei, aici ar fi dobandit capacitati nelimitate, si care acum cu ajutorul exclusiv al organizatiei scientologice ar redobandi „libertatea totala fata de materie, energie, spatiu si timp”. Faptul ca asemenea fantezii magice nu sunt doar un prilej de ridicol, ci realmente pot deveni periculoase, il arata cursul istoriei Scientologiei, pretentia puerila si magica de atotputernicie a organizatiei nascute din acest tip de gandire.

Sfintii Trei Ierarhi

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Desi Biserica i-a pomenit separat in luna ianuarie, pe Sfantul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie - 25 ianuarie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt praznuiti impreuna pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi crestinilor ca nu este unul mai mare decat altul. Mentionam ca in vechime, aparusera neintelegeri intre crestini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, Sfantului Ioan Mauropos i-au aparut cei trei sfinti impreuna si i-au grait:
"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi.
Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi este o sarbatoare a comuniunii. Ea ne descopera ca dupa cum in Sfanta Treime deosebirea dintre Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu duce la dezbinare si nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemati sa traim separat unii de altii sau sa ne ridicam unii impotriva altora, ci sa traim dupa modelul Sfintei Treimi - unul in celalalt.

Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea Palestinei, Constantinopol si Atena. Avea o statura inalta, era slab si negricios la fata, cu o barba mare, neagra. Parintii spun ca nu a avut timp sa se inalbeasca pentru ca a trait numai cincizeci de ani. Ne-a lasat in biserica o Sfanta Liturghie care se serbeaza de 10 ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in Joia Patimilor, in ajunul Sfintelor Pasti, al Craciunului si Bobotezei, si pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfantului Vasile. Cu exceptia unor rugaciuni, ritualul este acelasi cu al Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur.

A facut incursiuni in Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt pentru a cunoaste modul in care vietuiau calugarii in singuratate. El i-a adunat pe acestia in locuri organizate, stabilind si o randuiala pentru acest mod de vietuire. In anul 358 pune temelia primei comunitati de obste, pe malul raului Isis, langa Neocezareea. Aici redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen, impreuna cu Sfantul Grigorie. Tot acum, concepe Regulile monahale mari si mici.

In Cezareea Capadociei a infiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decazute, spitale pentru leprosi etc.

Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos si a celor care tagaduiau dumnezeirea Sfantului Duh. A trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie, in anul 379.

Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Primele studii le-a facut in familie. In Capadocia studiaza gramatica pana la varsta de 12 ani, iar intre 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatal sau si episcop de catre Sfantul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atat de stransa cu Sfantul Vasile cel Mare, incat se spunea despre ei ca "sunt doua trupuri, insa un singur suflet". Sfantul Grigorie de Nazianz era de statura mijlocie si avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venita de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime.

Numele de "Teologul" il primeste dupa sustinerea celor cinci Cuvantari teologice in anul 380, la Constantinopol, in Biserica 'Invierii'.

Sfantul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.

Sfantul Grigorie Teologul cere spre batranete de la imparatul Teodosie cel Mare sa traiasca retras, in liniste: "Si eu, imparate, o singura favoare cer puterii tale care face daruri marete. Nu cer aur, nu tablite multicolore, nu acoperaminte pentru masa de taina, nu sa primesc o inalta demnitate pentru neamul meu sau sa stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer sa mi se dea: sa stau putin departe de invidie. Doresc sa cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit sa fiu urat de toti, chiar si de prieteni, pentru ca nu pot privi spre altceva, decat spre Dumnezeu". In aceasta retragere scrie ceea ce impartasise credinciosilor in biserica. S-a spus despre el ca mai intai a citit, apoi a vorbit si abia apoi a scris. A trecut la cele vesnice pe 25 ianuarie in anul 389/390.

Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. A ramas orfan de tata din copilarie. Dupa moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage in muntii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui batran sihastru sirian. Dupa patru ani petrecuti langa acest sihastru, se retrage vreme de doi ani intr-o pestera. Este hirotonit diacon in anul 381, de catre episcopul Meletie, si preot in anul 386, de catre episcopul Flavian, urmasul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica in Antiohia in fiecare duminica si sarbatoare, iar in post, chiar in fiecare zi, luptand impotriva paganismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul si iudaismul. In anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat si a scris un numar impresionant de comentarii la Sfanta Scriptura. A infiintat institutii de ajutoare a bolnavilor, saracilor si oamenilor in varsta, primind numele de "ambasadorul saracilor".

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

Se crede ca in vremea cand era diacon a scris cel mai cutremurator tratat despre preotie. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog. Redam cateva randuri din acest tratat: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4).

Sfantul Ioan Gura de Aur a trecut la cele vesnice pe 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!".

Prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Crăciunul în lume - Tradiții

Se apropie cu pași repezi Crăciunul și fiecare popor creștin se pregătește pentru întâmpinarea marii sărbători a Nașterii Domnului.
Iată câteva tradiții și obiceiuri de Crăciun din jurul lumii:

Pe continentul european
În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform

tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, zi în care creştinii sărbătoresc naşterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun.

PUBLICITATE

În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie ori o agaţă ca pe un lampion.

În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ''Yule log''. În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. În 1814, printul Albert, soţul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări şi fructe. Evident, familiile de aristocraţi i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuşi, mobilă în miniatură, micuţe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze în şcoli sau în biserici piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, vâsc în casă şi crenguţe de brad în jurul casei. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate, alungând spiritele rele. Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită ''hackin'', de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ''cracker'', care este împărţit la servirea budincii de Crăciun.

În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ''Novena''. Copiii merg din casă în casă să recite poezii şi să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiţiei, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Călare pe mătura ei, ea verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală. Un punct de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan, în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări.

În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.

În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop - şuncă, peşte şi fasole -, aceasta fiind şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfăţişând animale şi feţe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.

În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 - cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi ''Al treisprezecelea'' şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.

În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17,00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot în ajun, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclamă ''pacea de Crăciun''. Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează, celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun, care pune mereu aceeaşi întrebare: ''Sunt cumva copii cuminţi aici?''. Moşul are o desagă plină de cadouri şi în timp ce ''slujitorii'' lui îl ajută să le împartă, el le povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul, care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peşte care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat.

Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat, care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe. În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.

Olandezii îl aşteaptă pe ''Sinter Klaas'', care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.

În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională iar după ospăţ masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El le împarte cadouri şi dulciuri copiilor. În vechea tradiţie, obiceiul bradului împodobit nu există, fapt pentru care Sf. Vasile lasă cadourile pe masă sau într-un colţ al camerei. Există o tradiţie potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-şi imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.

În Polonia se păstrează obiceiul ca în cinstea stelei de la Betleem masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea - ''Gwiazdka'' (''mica stea''). Toţi brazii de Crăciun erau împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări.

În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera Naşterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (''Reyes Magos'').

În Rusia, Moş Crăciun (''Babuşka'') este însoţit de Albă-ca-Zăpada (''Snegurocika'') iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ''Matrioşka''.

Lituanienii împodobeau brazii cu mici colivii de păsări, steluţe şi diverse forme geometrice.

În Ungaria, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare. În ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le păştea o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie furate. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.

Obiceiuri pe cele două continente americane
În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat de regulă din magazin), adus, aici şi în Canada, de ''Santa Claus''. Tradiţionalul ciorap de Crăciun îşi face apariţia la sfârşitul secolului al XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind iniţiatorul lui. Există 11 oraşe numite Santa Claus în opt state americane - Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah - şi 50 de locuri cu numele Noel. În Alaska, Moş Crăciun face înainte de a aduce cadourile o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ''Gristuusaaq suu'uq'' (''Astăzi s-a născut Hristos'').

În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptură de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.

În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ''Nino Jesus'' (''Copilul Iisus''). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.

În Chile copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşază sub brad. Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.

Pe continentul asiatic
Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le pun în seara sfântă sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').

Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe) iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.

În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi dintre cele nouă are loc un teatru religios iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ''Maligayang Paskob''.