Puterea rugăciunii

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil, l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și șapte copii, care trebuiau hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.
Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Va rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însa îi spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.  Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse bacanului că o sa acopere el costurile  pentru orice  are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Femeia pe nume Louise a răspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfa de aceeași  greutate cu lista dumitale."
Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar,  s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind:
"Nu-mi vine să cred!"
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente.
Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic.
Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse  bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpăraturi, ci era o rugăciune,care spunea așa:
"Iubite Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale."
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o bancnotă de 50 de dolari și îi spuse: "A meritat toți banii! Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune!"

Cea mai puternică rugăciune din Postul Paştelui

Postul Paştelui este o perioadă de rugăciune, de căinţă şi de apropiere de Dumnezeu. În această perioadă, este bine să spui o rugăciune atribuită Sfântului Efrem Sirul, considerată cea mai puternică din Postul Paştelui.

Aceasta scurtă rugăciune reprezintă o particularitate specifică a slujbelor din Postul Mare până într-acolo încât părintele Alexander Schmemann a putut-o numi „rugăciunea Postului Mare".
Iată rugăciunea Sfantului Efrem Sirul.

„Doamne si Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (1 metanie). Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdarii și al dragostei, dăruiește-mi-l mie, slugii tale (1 metanie).

Așa, Doamne si imparate, dă-mi mie să-mi văd căderile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (1 metanie)”.
Dupa care se fac rapid 12 metanii mici repetând mereu în tăcere la fiecare dintre ele rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului și mă miluiește!”.
În fine, se face din nou o metanie mare recitând numai ultima parte a rugăciunii: „Așa, Doamne și împărate…”. Numai în timpul Postului Mare, după această rugăciune se repetă grupul de rugăciuni legate de „Sfinte Dumnezeule…”, astfel că acesta e reluat de trei ori în cursul fiecărei rugăciuni.

Ajun de Paste

Ajunul unei sarbatori este ziua imediat anterioara acesteia, in care credinciosii se pot pregati, prin post si rugaciune, pentru impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Ziua de ajunare este diferita fata de o zi de post din cursul anului bisericesc prin aceea ca, in aceasta zi, credinciosii postesc mai aspru.

Intr-o perioada in care posturile de mai multe zile pot fi mai greu de tinut, postul de o singura zi (ajunarea) este o intarire duhovniceasca de mare pret. Astfel, ajunarea nu trebuie limitata numai la ajunul sarbatorilor, ci ea trebuie sa fie folosita oridecate ori avem nevoie de sprijin duhovnicesc: inainte de un examen, intr-un necaz sau insotind o rugaciune de cerere staruitoare.

Ajunarea, postul de o singura zi

Ajunarea este postirea aspra pe durata unei singure zile, ori macar a unei jumatati de zi. Zilele de ajun sunt caracterizate de slujbe deosebite, precum: Ceasurile Imparatesti, Vecernia unita cu Litia sau slujba de Priveghere. Astfel, precum in zilele de ajun slujbe bisericesti se bucura de randuiele deosebite, tot asa, in aceste zile, postul se bucura si el de o pretuire mai mare, prin infranarea libera si dorita a credinciosilor de la toata hrana cea trupeasca.

Cel mai bun mod in care un credincios poate intampina un praznic imparatesc sau un sfant este acela de a posti si de a inmulti rugaciunea. Astfel, precum un atlet alearga sustinut pe durata intregii curse, insa la sfarsit se sileste din toate puterile, tot asa credinciosul, desi traieste sustinut o viata curata, mai inainte de un praznic bisericesc, el se sileste mai mult decat de obicei.

Ajunarea este deci un mod in care credinciosii arata lui Dumnezeu pretuirea pe care acestia o au fata de persoanele sfinte ce urmeaza a fi praznuite. Modul in care petrecem ziua anterioara unei sarbatori este raspunsul nostru la chemarea la Cina, pe care Dunmnezeu ne-o adreseaza fiecaruia, in parte. Daca pentru o petrecere lumeasca ne pregatim mai cu osardie, spalandu-ne si cautandu-ne haine alese, desi tot timpul ne spalam si ne imbracam curat, tot asa si credinciosul, desi posteste si se roaga tot timpul, in ajunul unei sarbatori, el inmulteste rugaciunea si postul, ajunand complet.

Postirea din ajunul unei sarbatori ne priveste atat ca invitati, precum am aratat mai sus, cat si ca gazde. Pregatirea unei sarbatori prin post seamana cu asteptarea in vizita a unei persoane de seama. Precum bine stim, atunci cand asteptam un musafir, facem ordine in casa, pregatim bucate ales si, apoi, asteptam in liniste sosirea aceluia. Postul este acea pregatire pe care o facem casei sufletului nostru, in vederea primirii harului Duhului Sfant sau a Mantuitorului, prin Taina Euharistiei.

Cele mai cunoscute zile de ajunare sunt cele care intampina Nasterea Domnulu, Botezul Domnului si Invierea Domnului. In aceste zile de ajunare, precum si in celelalte de peste an, postul este unul mai aspru decat de obicei, pana spre Ceasul al IX-lea sau pana la Vecernie credinciosii nemancand nimic, iar dupa aceasta, ei gustand doar mancare simpla (paine, apa, seminte, fructe).

Inca din primele secole, crestinii au inceput sa intampine marile sarbatori prin postire sau ajunare. Cu toate acestea, ajunarea (postul negru sau aspru) nu a fost randuita de Biserica sub forma de porunca, precum a facut cu zilele de miercuri si vineri sau cu cele patru mari posturi de peste an, ci a fost lasata in bunavointa fiecaruia. Astfel, in zilele de ajun, fiecare credincios posteste in functie de starea duhovniceasca si trupeasca pe care are si dupa masura darului lui Dumnezeu: post obisnuit, post aspru sau post desavarsit (ajunare).

Ajunand in ziua dinaintea unei sarbatori si spovedindu-se, credinciosul poate primi de la preot binecuvantarea de a se impartasi in ziua imediat urmatoare, la Sfanta Liturghie. Desi unii preoti cer credinciosilor sa posteasca cel putin trei zile, mai inainte de a primi Sfanta Euharistie, altii socotesc ca este suficienta si o singura zi de post mai aspru sau de ajunare.

Posturile randuite de Biserica pe durata unei singure zile sunt urmatoarele: zilele de miercuri si vineri; 5 ianuarie, ajunul Bobotezei; 14 septembrie, Inaltarea Sfintei Cruci; 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Putem ajuna insa mai inainte de fiecare sarbatoare lunara sau praznic imparatesc, inmultirea zilelor de post si a spovedaniilor fiind un semn al adevaratei trairi in Hristos si al intelegerii razboiului nevazut pe care il avem cu lumea (patimilor).

Cel mai frumos mod de a intampina o sarbatoare sau un sfant este deci acela de a ne pregati sufleteste si trupeste, prin rugaciune, postire (post obisnuit sau ajunare) si Spovedanie, in vederea unirii cu Mantuitorul Iisus Hristos, in Taina Euharistiei.

Rugaciune rostita de preot, mai inainte de inceperea unui post, pentru intelegerea rostului postirii si al intaririi in aceasta: "Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: Intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine, rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Rugaciunea "Tatăl nostru"

În cursul perioadei itinerante, Domnul, răspunzând la cererea ucenicilor de a-I învăța cum să se roage, le-a dăruit rugaciunea cea mai de preț, rugăciunea prin excelență, care va fi înălțată de credincioșii tuturor neamurilor de atunci și până la sfârșitul veacurilor, Tatăl nostru.

Matei, care în Evanghelia sa nu respecta intotdeauna prea fidel cronologia, o include, din considerente de ordin logic, in cadrul predicii de pe munte, si anume in sectiunea rezervata sfaturilor privind rugaciunea cea mai potrivita prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Ar rezulta in acest caz ca ea a fost alcatuita de Iisus in primul Sau an de activitate.

I se mai zice și Rugăciunea Domneasca, pentru ca ea a fost data de Hristos ucenicilor Sai, cand acestia L-au rugat sa-i învețe cum trebuie sa se roage (Luca 11, 1 s.u.).

In Liturghiile ritului bizantin, Rugaciunea Domneasca este recitata in forma textului din Evanghelia dupa Matei 6, 9-13. Continutul ei are sapte cereri. Cele dintai trei se refera la Dumnezeu insusi si sunt expresia iubirii, respectului si supunerii filiale fata de El. In celelalte patru se cuprind cereri privitoare la trebuintele noastre temporale si in legatura cu mantuirea noastra.

În legatura cu titlul sau formula de adresa "Tatal nostru", Sfantul Ioan Gura de Aur sublinia ca, Mantuitorul ne-a invatat sa ne rugam pentru toti; de aceea, El n-a zis "Tatal meu", ci "Tatal nostru, Care esti in ceruri..., painea noastra... da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam..., si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de oel rau", tocmai

"pentru ca, stiind ca avem un Tata comun, sa incercam unii pentru altii o iubire frateasca... si, astfel, rugaciunea noastra sa se faca intr-un glas pentru tot corpul Bisericii indeobste si pentru ca fiecare sa aiba in vedere nu interesul sau, personal, ci pe al tuturor... El a voit sa ne rugam intotdeauna in comun, pentru ca sa ne invete sa fim continuu uniti, fara a ramane cea mai mica urma de vrajba ori de ura impotriva fratelui nostru".

 “Deci asa va rugati: Tatal nostru, Care esti în ceruri” (Matei 6, 9)

Vezi ca îndata a desteptat luarea aminte a ascultatorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugaciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu.

Cel care numeste Tata pe Dumnezeu, prin aceasta singura numire, a marturisit: iertarea pacatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfintenia, rascumpararea, înfierea, mostenirea, însusirea de frate cu Unul-Nascut, daruirea Duhului. Ca nu-i cu putinta sa numesti Tata pe Dumnezeu, daca n-ai dobândit toate aceste bunatati.

Ca n-a spus: “Tatal meu care esti în ceruri”, ci: “Tatal nostru”, poruncindu-ne sa înaltam rugaciuni pentru toti oamenii si sa nu urmarim niciodata folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpeste dusmania, doboara mândria, alunga invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunatatilor, izgoneste inegalitatea dintre oameni, arata ca este de aceeasi cinste si împaratul si saracul, pentru ca participam cu totii, în comun, la cele mai mari si la cele mai necesare bunuri. Ce paguba avem de pe urma obârsiei noastre de jos, când, de pe urma obârsiei noastre de sus, toti suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât saracul, nici stapânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împaratul mai mult decât ostasul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înteleptul mai mult decât prostul?

Tuturor ni s-a daruit aceeasi noblete, învrednicindu-ne pe toti la fel sa-I zicem lui Dumnezeu: “Tata”.

Deci dupa ce ne-a amintit de aceasta noblete, de darul cel de sus, de egalitatea de cinste dintre toti oamenii, de dragoste, dupa ce ne-a departat de la pamânt si ne-a urcat în ceruri, sa vedem acum ce ne porunceste sa cerem.

De altfel este îndestulator numai cuvântul “Tata”, ca sa ne învete toata virtutea. Ca acela care-L numeste pe Dumnezeu “Tala”, si “Tata obstesc”, trebuie sa duca o astfel de viata încât sa nu se arate nevrednic de aceasta noblete si sa se straduiasca sa fie egal cu darul primit.

Dar Domnul nu Se multumeste cu atâta, ci adauga si o alta cerere, spunând asa:

“Sfinteasca-se numele Tau”

Rugaciunea, vrednica de cel ce-L numeste pe Dumnezeu Tata, este a nu cere nimic înainte de a slavi pe Tatal, ci de a socoti pe toate în urma laudei aduse Tatalui.

“Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”.

Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru îl spunea Domnul si mai înainte: ,,Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri”( Matei 5, 16); ca si serafimii, când slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: “Sfânt, Sfânt, Sfânt”(Isaia 6, 3).

Prin urmare, “Sfinteasca-se” înseamna: “Slaveasca-se”. Cu alte cuvinte, Hristos spune asa: “învredniceste-ne sa ducem o viata asa de curata, încât prin noi sa Te slaveasca toti oamenii”. Si iarasi, înseamna sa ai o filozofie desavârsita când oferi tuturor o viata atât de curata, încât fiecare din cei ce o vad sa înalte pentru aceasta lauda lui Dumnezeu.

” Vie împaratia Ta” (Matei 6, 10)

Si aceste cuvinte sunt iarasi cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste câtre Tatal si doreste cu înfocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pamânt.

Dorinta aceasta o avea si Pavel în fiecare zi; de aceea si spunea: “Si noi, care avem pârga duhului, suspinam, asteptând înfierea, izbavirea trupului nostru” (Rom. 8, 23). Cel ce are aceasta dragoste nu poate sa se îngâmfe nici cu fericirea vietii sale, dar nici nu poate sa fie doborât de necazuri si suparari, ci, ca si cum ar trai chiar în cer, este slobod si de una si de alta din aceste anomalii.

“Faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt”(Matei 6, 10) .

Ai vazut ce urmare minunata! Ne poruncise sa dorim bunatatile viitoare si sa ne grabim pentru plecarea noastra dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmpla asta si locuim aici, ne porunceste sa ne dam toata silinta ca sa vietuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: “Trebuie sa doriti cerurile si cele din ceruri!”; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, sa prefacem pamântul în cer; sa traim pe pamânt, ca si cum am trai în cer; sa ne grabim sa facem asa totul. Si pentru acestea sa-L rugam pe Stapânul nostru.

Nimic nu ne împiedica sa ajungem la viata desavârsita a puterilor celor de sus, chiar daca locuim pe pamânt; ca e cu putinta ca acela care traieste aici sa faca totul ca si cum ar si fi acolo.

Cererea aceasta vrea sa spuna: “Dupa cum acolo sus în cer toate se petrec fara de nici o piedica, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calca, ci pe toate le fac si cu totii se supun – ca “sunt puternici în virtute – spune psalmistul – facând cuvântul Lui” (Ps. 102, 21) -, tot asa învredniceste-ne si pe noi oamenii sa nu facem pe jumatate vointa Ta, ci sa o împlinim în întregime, asa cum Tu voiesti!”.

Ai vazut ca ne-a învatat sa fim modesti, aratându-ne ca virtutea nu se datoreaza numai râvnei noastre, ci si harului de sus? Si iarasi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugam, sa ne rugam si pentru binele întregii lumi. Ca Domnul n-a spus: “Faca-se voia Ta în mine sau în noi”, ci: “Faca-se voia Ta pretutindeni pe pamânt”, ca sa dispara înselaciunea, sa se sadeasca adevarul, sa se stârpeasca orice pacat, sa se întoarca din nou virtutea, sa nu mai fie nici o deosebire între pamânt si cer. “Daca s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus – desi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru ca pamântul ne-ar arata alti îngeri”.

“Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”(Matei 6,  11)

Ce înseamna cuvintele: “Pâinea noastra cea de tocite zilele”? Inseamna: pâinea noastra cea din fiecare zi.

Pentru ca Domnul spusese sa ne rugam: ,,Faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt”, poruncind sa împlinim si noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogoramânt slabiciunii firii omenesti, pentru ca graieste oamenilor îmbracati cu trup, supusi nevoilor firii omenesti, care nu pot avea aceeasi nepatimire ca îngerii.

“Va cer si voua, oamenilor, spune Domnul, sa-Mi îndepliniti poruncile Mele în chip desavârsit ca si îngerii, dar nu va cer nepatimirea îngerilor, pentru ca nu va îngaduie tirania firii omenesti, pentru ca aveti nevoie de hrana cea de toate zilele!”.

Uita-mi-te câta duhovnicie este si în cele trupesti! Nu ne-a poruncit sa ne rugam nici pentru averi, nici pentru desfatari, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astazi, ca sa nu ne îngrijim de ziua cea de mâine! De aceea a si adaugat: “Pâinea cea de toate zilele”, adica pâinea care ne trebuie astazi pentru hrana noastra.

Si nu S-a multumit numai cu acest cuvânt, ci a adaugat si un altul dupa acesta, spunând: “Da-ne-o noua astazi”, pentru ca sa nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de mâine. Pentru ce sa te îngrijesti de ea, odata ce nu stii de vei vedea ziua de mâine? Porunca aceasta a dat-o si mai târziu, spunând: “Nu va îngrijiti de ziua de mâine” (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi sa fim sprinteni si întraripati si sa-i dam atâta firii cât nevoia firii o cere de la noi.

Apoi, pentru ca se întâmpla sa pacatuim si dupa baia celei de a doua nasteri, Domnul Isi arata si aici multa Sa iubire de oameni si ne porunceste ca, pentru iertarea pacatelor, sa ne apropiem de iubitorul de oameni Dumnezeu si sa spunem asa:

“Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12).

Ai vazut ce covârsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atât de multe pacate si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne învredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim! Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si cuvintele de la începutul rugaciunii – ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu Tata!

Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit câstigul pocaintei.

Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru ca Domnul în aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem iertare, pentru ca ne învata ca putem sa dobândim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim pacatele; si tocmai de aceea a pus în rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.

Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne învata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa iertam altora greselile, îndeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne învata sa filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ceea ce trebuie mai cu seama observat este ca, în fiecare din cererile de pâna acum, Domnul a amintit întreaga virtute, cuprinzând în ea si porunca de a nu purta dusmanie – ca a sfinti numele lui Dumnezeu înseamna a duce o viata desavârsita în toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata înseamna a arata o vietuire fara pata; în toate acestea este cuprinsa negresit si îndatorirea de a îndeparta din sufletul nostru orice ura fata de cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atâta, ci, vrând sa arate cât de mult tine la iertarea dusmanilor, o aminteste în chip special;
iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decât asupra acesteia, spunând asa: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc” (Matei 6, 14).

Prin urmare, noi facem începutul iertarii noastre, noi suntem stapânii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, când este judecat, sa nu-I poata aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapân, raspunzator al sentintei si-ti spune: “Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!”

Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, însa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi fire cu tine; Dumnezeu, însa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu, însa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.

Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca bine, dându-ti nenumarate prilejuri sa fii blând si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa stinga mânia si prin toate sa te înfrateasca cu madularul tau.

Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta înseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa dobândesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si înainte de a ti se fi iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost învatat ca ai suflet omenesc si ai fost povatuit sa fii blând. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo, daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, când puterea sta în mâinile noastre, iar noi ne tradam mântuirea?

Cum mai putem pretinde sa ne asculte Dumnezeu în celelalte rugaciuni ale noastre, când noi însine nu vrem sa avem mila de noi în cele ce suntem stapâni?

“Si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau, Ca a Ta este împaratia si puterea si slava în veci. Amin”(Matei 6, 13)

În aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, învatându-ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar înfrângerea diavolului mai rusinoasa. Când suntem târâti în lupte, da, atunci trebuie sa le înfruntam cu curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.

“Cel rau” este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neîmpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din pricina covârsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neîmpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: “Izbaveste-ne de cei rai”, ci “de cel rau”, învatându-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor.

Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a stârpit toata trândavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gândurile, amintindu-ne de împaratul sub Care suntem rânduiti si aratând ca El este mai puternic decât toti, spunând:

“Ca a Ta este împaratia si puterea si slava”

Deci daca a Lui este împaratia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care sa I se împotriveasca si cu care sa împarta stapânirea.

Când spune: “A Ta este împaratia”, Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se împotriveste, Dumnezeu îngaduindu-i deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.

De altfel diavolul n-ar îndrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut îndrazni ceva pâna ce nu i-a îngaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici împotriva turmelor cu oi, nici împotriva cirezilor cu vite, pâna ce n-a luat îngaduinta de sus.

“Si puterea”. Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savârsi, si prin tine cu usurinta totul."

Postul Craciunului

              Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, cand aceasta data cade miercurea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, crestinii postind 40 de zile, se invrednicesc sa primeasca pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Dezlegari in Postul Craciunului

            Dupa randuiala din pravile, in timpul Postului Craciunului, miercurea si vinerea nu mancam cu untdelemn si nu bem vin. In aceste doua zile postim pana la ora 3-4 p.m., cand manacam hrana uscata sau legume fierte. Daca se intampla sa cada miercuri si vineri un sfant care sa aiba Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn si la vin si mancam o singura data in zi. Daca s-ar intampla miercuri sau vineri sa cada un sfant care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin si la peste. Si daca se va intampla pomenirea sfantului al caruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mancam peste.

Marti si joi nu mancam peste ci numai untdelemn si vin. Daca se intampla sa cada un sfant marti sau joi, care sa aiba Doxologie mare, atunci mancam peste.

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica

Biserica a randuit ca in fiecare sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) si 20 decembrie (pomenirea Sfantului Ignatie Teoforul), sa avem dezlegare la peste.

Postul Craciunului in tipicul Sfantului Sava

In tipicul Sfantului Sava intalnim urmatoarele precizari: "Deci suntem datori in aceste 40 de zile sa pazim in fiecare saptamana, trei zile postindu-le fara untdelemn si vin: luni, miercuri si vineri. Iar daca se va intampla vreun sfant mare in aceste zile intru pomenirea lui dezlegam si facem praznic pentru dragostea sfantului. Adica in ziua a 16-a, a 23-a si a 30-a ale lunii noiembrie. Si in zilele 4, 5, 6, 9, 17 si 20 ale lunii decembrie. Daca aceste zile se vor intampla marti sau joi atunci mancam peste iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste nu mancam in afara de faptul daca se va intampla sa fie hramul Bisericii. Deci daca se va intampla hramul vreunui sfant dintre acestia in manastire atunci dezlegam la peste si la vin in orice zi ar cadea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc sa postim si la peste, sa nu mai facem nici un fel de dezlegari, in afara de sambata si duminica si de va fi hramul vreunui sfant (cand se dezleaga)."

Randuieli liturgice specifice in Postul Craciunului

In timpul Postului Nasterii Domnului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau dumnica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau dumnica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.