Să
nu se creadă că Sfinții Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului
numai din dorința de a nega orice carismă prezentă la alții. Ci au
vorbit cunoscând îndeaproape problema.
Parintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor
evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Parintii cu viata sfanta au
putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte inainte ca
ele sa aiba loc.
Nu multe sunt cazurile in care Dumnezeu daruieste
slujitorilor sai sa cunoasca viitorul, si ele au loc numai in scopul de a
ajuta mantuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiasca.
Criteriile dupa care se recunoaste o persoana care
are harisma inainte-vederii sunt urmatoarele: persoana respectiva
apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevarate toate
invataturile bisericesti, duce o viata de sfintenie, nu "prevede" nimic
din ceea ce poate contrazice dogmele sau invataturile Sfintei Traditii.
Pare ca Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea sa ii faca partasi si pe
altii acestei harisme. In realitate Dumnezeu nu poate incredinta acest
mare dar decat
celor care stiu sa se foloseasca de el cu intelepciune.
Darul inainte-vederii are rolul de a intari credinta oamenilor si de a-i
calauzi pe calea mantuirii; Dumnezeu nu avea de ce sa incredinteze
acest dar celor care stau departe de Biserica. Pentru ca darul
inainte-vederii nu este bun in sine, ci este bun numai in masura in care
este folosit pentru a ajuta mantuirii sufletelor.
Ne vom opri putin asupra catorva dintre profetiile
Sfantului Cosma, marele dascal al Greciei. Spre sfarsitul secolului al
XVIII-lea, principala problema a grecilor era eliberarea de sub
asuprirea turceasca. Legat de aceasta asteptare inflacarata, plina de
nadejde, Sfantul Cosma a facut cateva profetii.
"«Cand va veni lucrul dorit?» (eliberarea de sub
turci - n.n.), l-au intrebat pe sfant in Tsaraplana Epirului. «Cand se
vor amesteca acestia», a raspuns sfantul aratand spre cei doi copacei".
(62; 197). Tot despre acest moment, aflandu-se in Epir, el a profetit:
"Chinurile sunt inca multe. Aduceti-va aminte cuvintele mele: Rugati-va,
lucrati si rabdati cu tarie. Pana ce se va inchide aceasta rana a
platanului, tinutul vostru va fi in sclavie si nefericire". (62; 197).
Si a mai precizat: "Lucrul dorit va veni cand doua pascalii vor cadea in
acelasi impreuna" (62; 197).
Copaceii s-au amestecat in acelasi an in care s-a
inchis rana platanului, in 1912, anul eliberarii Epirului. In acel an,
praznicul Buneivestiri a cazut in aceeasi zi cu praznicul Invierii:
odata cu Epirul au fost eliberate si alte regiuni ale Greciei
continentale.
Profetiile sfantului au fost legate de subiecte
variate: "Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le
poate inchipui. Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai
repede decat iepurele. Va veni vremea in care locul acesta va fi incins
cu un fir. Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte in alta -
de pilda, de la Constantinopol in Rusia - ca si cum ar fi in camere
apropiate. Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari si aruncand
foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga:
Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!" (62; 205).
Nu trebuie sa credem ca profetiile de mai sus sunt
facute prin inspiratie dumnezeiasca doar prin faptul ca s-au implinit.
Chiar si un om de stiinta al vremurilor respective ar fi putut spune ca,
mai devreme sau mai tarziu, omul ar fi construit masini si avioane de
razboi, ca ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns
sa vada planurile aparatelor de zbor facute de Leonardo da Vinci, si
si-ar fi dat seama ca posibilitatea ca omul sa nu zboare cu ajutorul
unei masinarii perfectionate ar fi fost extrem de mica). Iar pentru
vicleanul diavol era la fel de simplu sa spuna aceleasi lucruri (nu o
data diavolul s-a folosit de tehnica pentru a da credibilitate
"profetiilor" sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax caruia un
"clarvazator" i-a prezis - in anul 1874, cu 29 de ani inaintea
efectuarii primului zbor cu avionul - ca va muri ucis de o masina
zburatoare).
Sfantul Cosma nu a facut profetiile legate de
descoperirile stiintifice in urma cercetarii stiintei. Le-a facut pentru
ca asa l-a insuflat Dumnezeu. Daca s-ar fi folosit de stiinta, i-ar fi
fost cu neputinta sa stie peste cati ani Epirul va scapa de sub jugul
turcesc.
Una dintre cele mai interesante profetii ale
Sfantului Cosma pare a avea legatura directa cu timpul in care traim:
"Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si
neinsufletite" (62; 199). S-ar putea sa fie vorba tocmai de faptul ca
multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, in fata
caruia isi petrec ore indelungate in fiecare zi; si daca pierd un episod
dintr-o telenovela cad in deznadejde. S-ar putea ca in profetia
sfantului sa fie vorba despre fanatismul celor care isi petrec ore
intregi in spatiul virtual, fiind sclavii internetului, si in lumea
reala nu sunt in stare sa se poarte normal nici macar cateva minute.
S-ar putea sa fie vorba si de faptul ca jocurile pe calculator si
desenele animate pline de violenta modeleaza universul copiilor,
intinan- du-le curatia sufleteasca. "Oare putem spune ca internetul si
televizorul conduc omenirea?", s-ar putea intreba cineva. Daca ne gandim
ca nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decat lucruri
facute de mintea omeneasca, nu am avea de ce sa ne speriem. Chiar daca
s-ar putea ca, peste o vreme, sa fie creat un robot care sa poata
conduce oamenii, totusi e putin probabil sa se ajunga la o asemenea
situatie.
Profetia sfantului legata de "lucrurile
necuvantatoare care vor conduce lumea" ar putea fi legata de televizor
tocmai pentru ca oamenii se lasa modelati de exemplele pe care le ofera
acesta: de la televizor oamenii invata sa vorbeasca, sa se imbrace, sa
"iubeasca", sa se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale
carui comenzi subtile sunt executate de catre oameni "in deplina
libertate". Si chiar daca el transmite vorbele altora, el nu vorbeste.
Profetia ar putea fi legata de internet si pentru
faptul ca, incetul cu incetul, viata umana este din ce in ce mai legata
de operatiunile facute pe calculator. Si poate ca, peste ani si ani,
cine va domina internetul va domina in mare masura viata oamenilor, prin
controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice.
Totusi, nu este locul sa insistam aici asupra acestei profetii. Ci vom
trece la o alta profetie a sfantului Cosma:
"Raul va veni de la cei cititi (invatati,
intelectuali)." (62; 200). Daca aceasta ar fi fost singura profetie a
sfantului, atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati in mod
direct de aceasta profetie) ar fi putut afirma despre sfant ca este un
habotnic si un extremist (mass-media incearca sa ne convinga de faptul
ca pentru crestini astfel de cuvinte ar trebui sa isi piarda incetul cu
incetul conotatia negativa, fiind asemanatoare injuriilor care au fost
adresate miilor de sfinti mucenici de catre calaii lor).
Una dintre cele mai clare dovezi care arata cata
dreptate a avut sfantul este necredinta intelectualilor, sau mai bine
zis reaua credinta a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care
se evidentiaza prin nivelul lor intelectual. Nimic nu e rau in asta. Dar
rau este ca, in cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de
Biserica, intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor
credinta. Rau este ca intelectualii nu vor sa isi foloseasca talantii
primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul
celorlalti, ci il folosesc in scopuri contrare.
Specifica intelectualilor a fost atitudinea de a
fragmenta invatatura Bisericii si de a lua din ea numai ce le convine.
Nu este greu sa recunoastem originea acestei atitudini in trasaturile de
baza ale ereziilor primelor veacuri. Fara sa isi dea seama,
intelectualii repeta demersul rationalist al marilor eretici (totusi,
uneori sunt constienti de faptul ca ii urmeaza pe acestia: Carl Gustav
Jung a semnat tratatul sau Sermones ad Mortuos cu pseudonimul Basilide,
celebrul eretic gnostic - cf. (8; 140)).
Pe astfel de intelectuali (al caror tipar il
recunostea in "inteleptul" si in acelasi timp ereticul Tolstoi) ii
mustra Sfantul Ioan din Kronstdant cand spunea ca "Fiul lui Dumnezeu a
venit pe pamant ca prin invatatura, minunile, pilda, patimirile si
moartea Sa sa reaseze si sa mantuiasca neamul omenesc, sa-l lumineze,
sa-l curete, sa-l innoiasca, sa il infrumuseteze cu toata virtutea si
sa-l uneasca pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreuna cu scriitorii
asemeni lui, carora nu este numar, s-au aratat si traiesc pe pamant spre
a intuneca, strica prin lipsa lor de Dumnezeu, prin necredinta si
anarhia lor, o multime de oameni, care le urmeaza, le citesc scrierile
hulitoare" (33; 35-36). "Da, nu este intelepciune la Lev Tolstoi, cel
care a innebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o calca in
picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Parinti
si Dascali ai lumii." (33; 41).
Iar celor care se indeletniceau cu intelepciunea cea
desarta a acestei lumi, respingand adevarul, marele sfant le spunea:
"Incetati a mai bea apa cea moarta a romanelor si a tuturor cartilor
puturoasei intelepciuni lumesti, care s-au inmultit la nesfarsit. De nu
veti asculta, veti ramane in veac invatati orbi, care nu cunosc calea si
in pacatele voastre veti muri si veti mosteni intunericul vesnic. Va
ajunge cat ati ras de adevarurile cele vesnice si vii; cu dragoste va
chemam in sanul Bisericii - desteptati-va din trufia pacatului si din
hipnoza patimilor pe care noi v-o punem, cu toata dreptatea, pe seama"
(33; 41).
Intelectualii au avut o atitudine dualista in
privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au cautat sa nege
valoarea profetiilor facute de sfintii Bisericii si sa cerce-teze cu
atentie "profetiile" facute de "misticii" de alte credinte (consider
incorecta folosirea termenului mistic in afara teritoriului ortodox;
Dumnezeu nu poate fi vazut decat de catre cei carora li Se descopera El
Insusi: fata de crestinii ortodocsi, "misticii" altor religii sunt orbi
care au halucinatii vizuale).
Este adevarat ca au existat si false profetii puse pe
seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevarat este ca neimplinirea
lor a generat confuzie in mintile celor slabi in credinta. Dar
intelectualii nu au fost obiectivi in cautarea lor, nu au incercat sa
afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut sa cerceteze
profetii de pe un teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusa
oricarui cercetator care aspira la faima internationala:
impartialitatea. Daca tratezi lucrurile din perspectiva crestina, se
considera ca ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul tau crestin a
deformat realitatea.
Aceasta obiectivitate a cercetarii nu a tinut seama
de un criteriu: ca lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie de ori
mai periculoasa decat impartialitatea. Ce au facut intelectualii
(psihologi, sociologi, istorici ai religiilor, etc.)? Au incercat sa
sondeze adevarurile religioase dupa propriile lor criterii. Ei au
selectat criteriile de judecata a adevarului, de parca acest lucru ar fi
stat in puterea lor.
Exista un adevar al cercetatorilor, al
specialistilor. Dar el nu are nimic in comun Adevarul absolut, cu
Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasa a
intelectualilor. Ci vom observa ca linia pe care au mers ei in
cunoasterea religioasa a fost urmata de catre marea masa de oameni, care
s-a lasat calauzita de catre niste pastori orbi.
Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect:
cercetarile migaloase i-au facut pe intelectuali sa ajunga la concluzia
ca profetii si profeti au existat in toate marile religii ale lumii.
Impartialitatea stiintifica le-a fost cea mai buna bariera pentru a
ajunge la adevar. Respingand invatatura crestina, ei au respins si darul
discernamantului cu care Dumnezeu ii binecuvanteaza pe crestini.
Impartialitatea, considerata piatra de temelie a cercetarii lor, a fost
prapastia care i-a impiedicat sa deosebeasca intre falsele si
adevaratele minuni, intre falsele si adevaratele profetii.
Interesul manifestat de intelectuali fata de minunile
si profetiile existente in alte spatii religioase a fost molipsitor:
ceilalti s-au grabit sa afle cat mai multe despre acest subiect, cu o
foame care trada nu numai dorinta de cunoastere, ci si dorinta de
senzational (combinata nu de putine ori cu dorinta de a acumula cat mai
multe subiecte pentru discutii sterile; se observa o atitudine comuna cu
cea a gospodinelor care "vaneaza" telenovele).
Vom atinge un punct extrem de important in
problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema cutremurelor, o
tema careia i se acorda astazi din ce in ce mai multa atentie.
In Sfanta Scriptura exista cateva referiri la
cutremure. La rastignirea Mantuitorului "pamantul s-a cutremurat si
pietrele s-au despicat" (Matei 27; 51). Cand ingerul Domnului a pravalit
piatra de la mormantul in care fusese pus trupul Mantuitorului, "s-a
facut cutremur mare" (Matei 28; 2).
"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se, laudau
pe Dumnezeu in cantari, iar cei ce erau in temnita ii ascultau. Si
deodata s-a facut cutremur mare, incat s-au zguduit temeliile temnitei
si indata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat"
(Fapte 16; 25-26).
Putem vedea in aceste trei exemple o dovada a
faptului ca acest fenomen, inclus in categoria fenomenelor naturale si
considerat a nu avea decat cauze stiintifice, poate avea si altfel de
cauze.
Crestinii stiu ca nimic nu se intampla fara rost, ca
de fapt nu exista intamplare. Chiar daca de multe ori oamenii nu inteleg
pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, in toate se manifesta
o randuiala dumnezeiasca. Si tocmai pentru ca este dumnezeiasca si nu
omeneasca, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care
cerceteaza lucrul mainilor lor. Sau, chiar daca o cerceteaza cu
infumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui Dumnezeu se descopera
numai celor smeriti, celor sporiti in virtute, celor care merg pe calea
mantuirii. Ceilalti confunda cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.
De ce exista psihoza cutremurelor? Pentru ca oamenii
sunt constienti de faptul ca prefera pacatul virtutii, ca aleg raul in
locul binelui. Si le este teama ca pedeapsa lui Dumnezeu va cadea asupra
lor, cu aceeasi urgie cu care a cazut asupra celor din Sodoma si
Gomora.
Pe unii oameni nu ii intereseaza nici referinta
scripturistica la cutremurul de la rastignirea Mantuitorului (care a
aratat ca intreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici
referinta la cutremurul care a avut loc atunci cand ingerul a pravalit
piatra de la mormant. Pe acei oameni nu ii intereseaza ca Hristos a
Inviat, si ca fiecare dintre noi va invia, spre rasplata sau spre
osanda. Pe acei oameni ii intereseaza numai profetiile Sfintei Scripturi
legate de pedepsirea pacatosilor la sfarsitul lumii. Pentru ca, desi ei
au ales calea pacatului, glasul constiintei ii mustra inca. Si chiar
daca nu vor sa se indrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merita.
Mantuitorul a fost intrebat de ucenici cand va veni
sfarsitul lumii: "Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul
venirii Tale si al sfarsitului veacului? Raspunzand, Iisus le-a zis:
Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu,
zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de
razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va speriati, caci
trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul. Caci se va ridica neam
peste neam si imparatie peste imparatie si cutremure pe alocuri. Dar
toate acestea sunt inceputul durerilor. Atunci va vor da pe voi spre
asuprire si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei
24; 3-9). Prigoana suferita de Biserica in tarile comuniste, si in mod
special in Imperiul Rusesc, ofera o imagine palida a prigoanei finale.
Pana la aceasta prigoana sangeroasa, chiar daca vor
fi razboaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfarsitului. Pe oameni
nu ii sperie insa numai judecata finala, ii sperie si momentele care o
vor preceda.
"Si in ceasul acela s-a facut cutremur mare si a
zecea parte din cetate s-a prabusit si au pierit in cutremur sapte mii
de oameni, iar ceilalti s-au infricosat si au dat slava Dumnezeului
cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a facut cutremur mare, asa cum nu a fost
de cand este omul pe pamant, un cutremur atat de puternic" (Apocalipsa
6; 16-18).
Este clar ca, in cele din urma, sfarsitul lumii va
veni. Dar crestinii nu au de ce sa il astepte cu spaima. Celor ce au
crezut cu adevarat in Hristos, sfarsitul le va fi spre implinire, spre
bucurie vesnica in dragostea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa se
teama ca vine sfarsitul, nu trebuie sa se molipseasca de disperarea
sectantilor a caror propovaduire nu are in centru dobandirea raiului si
unirea cu Hristos, ci spectacolul apocaliptic.
Totusi, cugetarea la sfarsitul lumii poate izgoni
moleseala, poate alunga trandavia care vrea sa puna stapanire pe inimi.
Pentru a aprinde ravna crestinilor pentru mantuire, Sfantul Cosma
Etolianul spunea: "Cerul care se vede, pamantul si toate vor arde si
lumea va muri. Cand vor face acestea? Hristosul meu spune ca acum ele se
apropie repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o data, ar
putea sa se faca si in noaptea asta. Oare n-au si inceput deja? Nu
vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele
si raurile s-au intors? Azi ne lipseste una, maine alta si Dumnezeu ni
le da tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gandim la ele.
Va spun iarasi un lucru si va indemn: chiar daca cerul s-ar cobori jos
si pamantul ar urca sus, chiar daca lumea intreaga va pieri, cum are sa
piara azi-maine, sa nu va ingrijiti ce va face Dumnezeu. De va va arde
trupul vostru, de vi-l va praji, daca va va lua lucrurile voastre, sa nu
va ingrijiti: dati-le, ca nu sunt ale voastre. De suflet si de Hristos
aveti nevoie. Chiar daca lumea intreaga ar cadea, nu v-ar putea lua
acestea doua, numai daca nu le veti da de bunavoie. Acestea doua sa le
paziti, ca sa nu se intample sa le pierdeti" (62;139-140).
Indemnandu-i pe crestini sa se roage, Sfantul Cosma
ii sfatuia: "sa o facem mijlocitoare, ca sa mijloceasca la Hristos, pe
Stapana noastra Nascatoare de Dumnezeu, fiindca Fiul ei e manios pe noi
pentru prea multele noastre pacate si vrea sa ne piarda. Ce mai
asteptam, fratilor? Azi-maine vine sfarsitul lumii, de aceea alergati sa
va indreptati" (62; 113).
Au trecut mai mult de doua sute de ani de cand au
fost rostite aceste cuvinte, si sfarsitul lumii nu a venit. Cei care
insa au cugetat la sfarsitul lumii si si-au indreptat vietile prin
pocainta, acum se bucura de desfatarile raiului. Iar cei care au ras de
cuvintele Sfantului Cosma, si au ramas robi pacatului, au gustat deja
din intunericul Apocalipsei.
Tot asa cum in primele secole ale Bisericii unii
crestini asteptau sfarsitul lumii ca sfarsit al prigoanelor sangeroase
pornite de catre imparatii pagani, si asteptarea sfarsitului le-a sporit
ravna spre cele duhovnicesti, tot asa si astazi unii crestini pot
cugeta la apropierea sfarsitului: cu atat mai mult cu cat lumea nu vrea
sa mearga spre mai bine, ci spre mai rau.
Este adevarat si faptul ca inmultirea pacatului si
imputinarea crestinilor care duc viata curata e un semn al apropierii
sfarsitului. Un parinte cu viata sfanta a profetit ca, atunci cand nu va
mai fi poteca de la un om la altul (adica atunci cand se va raci
dragostea dintre oameni), va veni sfarsitul. Vedem astazi ca, desi s-au
inmultit mijloacele de comunicare, ca desi prin internet si prin
telefonia mobila oamenii isi trimit sute de mesaje, aceste mesaje
exprima multa, foarte multa superficialitate. Si, chiar cand aceste
mesaje contin declaratii de dragoste, e vorba de cele mai multe ori de o
dragoste patimasa, de o dragoste carnala: dragostea curata e stalcita
de tot felul de caricaturi.
In slujba sa, Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina,
marele facator de minuni, este numit sfant "al vremurilor de pe urma".
Trebuie sa tinem seama si de acest fapt: ca lumea va exista atata vreme
cat va exista Biserica. Si ca, atunci cand credinta se va imputina, va
veni sfarsitul. Lumea nu are rost fara Biserica. Lumea care respinge,
defaimeaza si prigoneste Biserica, pe fata sau pe ascuns, isi scrie
singura condamnarea la moarte. Putem spune chiar ca o astfel de lume
este sinucigasa.
De nimic altceva nu trebuie sa se ingrijeasca
drept-credinciosii, decat de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos
pregusta bucuriile raiului inca din viata pamanteasca si pe acestia,
chiar daca sfarsitul lumii va veni, mai devreme sau mai tarziu, nu ii
poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptica. Cuvintele din
Crez - "Astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie..." nu
arata nici disperare, nici frica. Cine rosteste Crezul are inima plina
de nadejde in Dumnezeu, in Cel care poarta de grija tuturor celor care
Il cinstesc.
Cei uniti cu Hristos nu se lasa molipsiti de psihoza
cutremurelor. Ei stiu ca Dumnezeu are grija de fiecare in parte. Ei nu
se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai sa nu
pacatuiasca, sa nu se indeparteze de Dumnezeu.
Sfantul Ioan Gura de Aur rezuma foarte frumos
filosofia crestina despre infruntarea necazurilor: "Nimic nu apleaca
sufletul atat de mult spre iubirea de intelepciune ca necazul" (59; 58).
Si mai spunea ca "darul de a suferi este mai mare decat darul de a
invia mortii, pentru ca facand cineva minuni, ii ramane dator lui
Dumnezeu, pe cand daca cineva sufera, acestuia Dumnezeu ii ramane
dator." (59;265).
Chiar daca ar fi cutremure, crestinii adevarati nu au
de ce sa se teama. Pentru ca stiu ca nici un cutremur nu poate avea loc
fara ingaduinta dumnezeiasca.
Si daca sfarsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni
cand va avea loc, la fel este si cu cutremurele care il vor preceda.
Acest lucru il stie numai Dumnezeu.
Iar profetii de ocazie, care anunta cu disperare
cutremure numai pentru a a se afla vreme de cateva zile in atentia
opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformandu-se
in deznadejde, ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu), nu sunt decat
apostoli ai diavolului.
Oamenii trebuie sa nu se lase speriati de zvonurile
de cutremure. Oamenii trebuie sa inteleaga ca falsii profeti nu pot fi
mesagerii lui Dumnezeu. Chiar daca afirma ca vorbele lor sunt inspirate
de Dumnezeu, chiar daca afirma ca au primit misiunea sfanta de a-i chema
pe oameni la pocainta. Din Sfanta Scriptura aflam ca diavolul incearca
sa imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a castiga increderea oamenilor.
Chemarea la pocainta rostita de falsii profeti nu
poate aduce roade duhovnicesti, chiar daca pare asemanatoare cu chemarea
la pocainta pe care o rosteste Biserica.
Oamenii nu s-au invatat minte. Desi au fost mintiti
in nenumarate randuri de tot soiul de falsi profeti, care au anuntat
mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfarsitul lumii, totusi ei
continua sa aiba incredere in acesti vizionari rataciti. Vina nu este
numai a vizionarilor. Daca lumea nu i-ar asculta, poate ca ei s-ar
retrage in varf de munte sau prin paduri, sa sperie ursii si lupii cu
mesajul lor. Lumea ii asculta pentru ca se teme de sfarsit. Lumea ii
asculta pentru ca se teme de pedeapsa pe care o cheama asupra ei,
pacatuind.
Profetii de ocazie nu au de unde sa stie nici cand va
veni sfarsitul, si nici cand vor veni marile cutremure. Chiar daca
unele cutremure au fost anuntate cu putin timp inainte ca ele sa aiba
loc, aceasta s-a datorat faptului ca miscarea placilor tectonice are loc
inainte ca oamenii sa simta cutremurul. Stiind ce se intampla in
adancurile pamantului, diavolul putea presupune data aproximativa la
care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai multe ori s-a
inselat. Ar fi fost normal ca oamenii sa nu mai dea crezare profetiilor
pe care el le-a facut prin mesagerii sai. Si totusi nu a fost asa.
Oamenii s-au incapatanat sa creada profetiile acestor vizionari. Ba, mai
mult, atunci cand, pentru o scurta perioada de timp acestia au disparut
din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus sa ii caute. Chiar daca stiau
ca pacatuiesc facand aceasta.
Cei care sunt curiosi sa afle care sunt profetiile
vizionarilor ar trebui sa cunoasca modul in care profetii adevarati pot
fi deosebiti de falsii profeti.
Cata vreme cineva se afla in afara Bisericii, deci
este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la Dumnezeu.
Are Dumnezeu destui robi cu viata sfanta prin care poate chema poporul
la pocainta, si nu are nevoie de suflete intinate cu noroiul ereziei sau
al paganatatii.
Cata vreme cineva afirma despre sine ca este fiu al
Bisericii, ca este urmas al Sfintilor facatori de minuni, si facandu-si
reclama dovedeste iubire de sine, iarasi nu poate fi vas ales al lui
Dumnezeu. Domnul nu intra cu forta in inimile oamenilor, si in inimile
celor mandri nu are loc, oricat de insistent ar fi chemat. Hristos
izgoneste mandria, nu o poate trece cu vederea. Pentru ca mandria este
dovada credintei in propriile puteri si a lipsei de nadejde in puterea
lui Dumnezeu.
Cata vreme cineva spune ca este crestin-ortodox, dar
profetiile sale contrazic invatatura Bisericii, el este lup in piele de
oaie.
Semnele deosebirii intre robii lui Dumnezeu si falsii
profeti sunt clare. Daca oamenii ar tine cont de ele, nu ar mai risca
sa cada in prapastie.
Falsii profeti incearca sa ii convinga pe oameni ca
in Biserica nu mai exista sfinti, nu mai exista sfintenie, si de aceea
Dumnezeu isi revarsa harul sau asupra celor care au o credinta diferita
de cea ortodoxa.
Sa citeasca acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre
zecile despre profetii pe care le-a facut parintele Porfirie, marele
sfant grec al vremurilor noastre. Si sa isi dea seama ca in fata
acestuia "vizionarii facatori de minuni" care stau departe de Biserica
sunt ca niste cocosi in fata vulturului. Sa inteleaga acesti potrivnici
ca, oricat de puternica ar fi lupta diavolului contra credintei
ortodoxe, Biserica nu va putea fi ingenuncheata. Ortodoxia va avea pana
la sfarsitul veacurilor marturisitorii ei pe care Dumnezeu ii va povatui
pe calea sfinteniei.
Crestinii nu trebuie sa mearga la ghicitori sau sa
citeasca despre profetiile falsilor vizionari, gandindu-se ca, dupa ce
isi satisfac curiozitatea, se vor pocai de greseala lor. Nu trebuie
facuta nici o concesie diavolului si curselor sale.
Sfantul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din
vremea sa: "Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa cum tu nu vrei
ca femeia ta sa aiba legatura cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea
sa nu ai nici o parte cu diavolul. Esti multumit ca femeia ta sa
desfraneze cu altul? - Nu. O data pe saptamana? - Nu. - De doua ori pe
luna? - Nu. - O data pe an. - Nu. - O data la zece, cincisprezece ani? -
Nu. Nu vrei ca altul sa iti sarute femeia? Asa si de la tine, fratele
meu, Dumnezeu vrea sa nu ai nici o legatura cu diavolul" (62; 124).
Sa ii lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori
sau cred in profetiile falsilor vizionari sa se lepede de ratacirea
lor, si sa nu mai cada in cursele intinse de diavol nici macar o data pe
zi; si nici macar o data pe luna sau pe an.
Sa le dea puterea de a cauta adevarul in Biserica, si
sa ii ajute sa mearga pe calea pe care au mers toti pacatosii care prin
pocainta au devenit sfinti.
ACEASTĂ DEMONSTRAȚIE A FOST FĂCUTĂ ÎN ANUL 1921.
